Criza actuală (pentru a nu spune mai degrabă multiplele crize suprapuse) a fost înrăutățită de atitudinea esticilor.
Întorși de la Roma, unde au semnat sâmbătă 25 martie o declarație comună cu ocazia sărbătoririi a 60 de ani de la Tratatul […]
Să trăim ca-n Europa!

Președintele Comisiei Europene a ținut un discurs la Roma chiar în sala în care, în urmă cu 60 de ani, s-au pus bazele Uniunii Europene. Toți liderii statelor membre susțin o Uniune Europeană puternică, indivizibilă.
Jean Claude Junker și-a început discursul în englez […]
Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, a avut un discurs ce îndeamnă la unitate și la o reformare a Uniunii, acuzând birocrația prea mare. „UE e încă incompletă, distantă față de problemele concrete, ineficace și prea birocratică”.
„O victorie a libertății” este ceea ce s […]
La 25 martie, liderii UE se vor întruni la Roma pentru a sărbători cea de a 60-a aniversare a Tratatelor de la Roma, care au fost semnate în această zi, în 1957.
Președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, va participa la summitul de la Roma […]