Să trăim ca-n Europa!

Klaus Iohannis, la Casa Albă

Klaus Iohannis, la Casa Albă

01/06/2017
|
0 Comments
|

Președintele Klaus Iohannis face o vizită în SUA, în perioada 4-9 iunie, în cadrul căreia se va întâlni cu Donald Trump, anunță Administrația Prezidențială.

”Întrevederea celor doi înalți oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare și extindere a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia. Astfel, Președintele Klaus Iohannis va aborda prioritățile de acțiune în cadrul relației bilaterale și va reconfirma angajamentul ferm al țării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil și de încredere al Statelor Unite”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Vizita a fost anunțată și de purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.

Cu ocazia deplasării la Washington, președintele Iohannis va participa pe 5 iunie, în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al organizației American Jewish Committee (AJC).

Organizația va acorda preşedintelui Klaus Iohannis distincția ”Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincție a organizației care se decernează unor șefi de stat sau de guvern ”în semn de recunoaștere pentru impactul internațional important în domeniul păcii, securității, democrației, promovării valorilor umane”.

American Jewish Committee a evidențiat, în decizia de acordare a distincției, faptul că a hotărât onorarea Președintelui Klaus Iohannis pentru acțiunea sa de ”lider dedicat întăririi democrației și a statului de drept în România, (…) pentru eforturile sale de a combate anti-semitismul și pentru a aprofunda legăturile dintre România și SUA, precum și între România și Israel”.

Acordarea acestei distincții a mai avut în vedere rolul României în cadrul Uniunii Europene și al dialogului transatlantic, în menținerea securității regionale și globale, dar și realizările recent încheiatei președinții-în-exercițiu române a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).

Potrivit comunicatului, ”Light Unto the Nations” a mai fost acordată unor lideri marcanți, precum cancelarul german Angela Merkel, președintele Franței Nicolas Sarkozy, președintele SUA Bill Clinton.

Vizita la Washington mai cuprinde și alte elemente de program, inclusiv o întâlnire cu reprezentanții comunității de români din SUA.

SURSA: euroactiv.ro