Vizita efectuată în România de preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, este una istorică, a afirmat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, la invitația căruia noul șef al legislativului de la Chișinău se află la București.
“Este prima vizită oficială pe care o efectuează domnul preşedinte Grosu într-o ţară şi prima vizită are loc în România. Am o mare bucurie să fiu preşedintele Camerei care găzduieşte această vizită pe care eu o consider istorică, pentru că la Chişinău, în Parlamentul de la Chişinău există practic, la ora actuală, o majoritate foarte clară care a transmis şi transmite constant semnale de democratizare, de integrare europeană şi de colaborare prietenească, frăţească dintre Republica Moldova şi România“, a afirmat Orban, după întâlnirea de la Parlament cu Igor Grosu, citat de Agerpres.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că vizita cuprinde foarte multe obiective, adăugând că a convocat, împreună cu preşedintele Senatului, o şedinţă solemnă în cadrul căreia Igor Grosu se va adresa Parlamentului României.
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a afirmat, la rândul său, că este firesc ca prima vizită pe care o face în această calitate să fie în România, menţionând că doreşte “trasarea unor obiective concrete”.
“Sunt onorat să vin în această vizită la Bucureşti, este prima mea vizită în calitate de preşedinte a Parlamentului Republicii Moldova, am ţinut să vin împreună cu colegi mei, preşedinţi de comisii parlamentare, pentru a stabili o relaţie directă a nivel parlamentar. O să profit de ocazie să discută şi cu reprezentanţii Senatului, astfel încât să trasăm nişte obiective foarte pragmatice şi concrete, pentru că dincolo de afecţiunea comună lingvistică, de neam şi aşa mai departe, cetăţenii de pe ambele maluri ale Prutului ne cer şi aşteaptă din partea politicienilor lucruri concrete, care să se materializeze în proiecte de infrastructură, în proiecte comune nu numai la nivel de guverne, dar şi de autorităţi publice locale. Asta ne propunem, vom folosi timpul pe care îl avem aici la Bucureşti şi încă o dată vă mulţumesc pentru invitaţie, într-adevăr am ţinut ca prima vizită să o avem la Bucureşti, aşa cum este şi firesc să fie”, a spus Igor Grosu.
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, împreună cu o delegaţie parlamentară, efectuează, până pe 2 septembrie, o vizită oficială la Bucureşti, ca urmare a invitaţiei adresate de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, de a participa, miercuri, la deschiderea celei de-a doua sesiuni parlamentare de anul acesta. De asemenea, Igor Grosu va fi primit la Palatul Cotroceni și de președintele Klaus Iohannis.
Sursa: caleaeuropeana.ro