Să trăim ca-n Europa!

Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate vine la Chișinău

Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate vine la Chișinău

23/09/2016
|
0 Comments
|

Johannes Hahn, Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, și-a anunțat vizita în Republica Moldova. Oficialul de la Bruxelles va veni la Chișinău luni, 26 septembrie.

Agenda vizitei comisarului Hahn cuprinde întrevederi cu Președintele Parlamentului Andrian Candu, Prim-ministrul Pavel Filip, Guvernatorul Băncii Naționale Sergiu Cioclea și cu miniștri cheie din Guvern. Agenda Comisarului mai include ședințe cu opoziția parlamentară și cu unii lideri ai partidelor neparlamentare. Scopul principal al discuțiilor de la Chișinău este de a face un bilanț al situației actuale a procesului de reformă și a implementării reformelor concrete susținute de UE. Un accent deosebit se va pune pe prezentarea generală a situației pre-electorale din țară în vederea asigurării realizării angajamentelor OSCE și ale Consiliului Europei în perioada alegerilor prezidențiale din 30 octombrie.

Aceasta este cea de-a doua vizită a Comisarului Hahn în calitatea sa actuală la Chișinău, vizita precedentă a avut loc în data de 6 noiembrie 2014.