Să trăim ca-n Europa!

UPDATE Grecia: Premierul Alexis Tsipras anunță organizarea unui referendum pe 5 iulie

UPDATE Grecia: Premierul Alexis Tsipras anunță organizarea unui referendum pe 5 iulie

27/06/2015
|
0 Comments
|

Premierul elen, Alexis Tsipras, a anunțat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă organizarea în Grecia a unui referendum privind documentul ce ar putea rezulta după ședința Eurogrupului, prevăzută sâmbătă, la Bruxelles, între Atena și creditorii săi, transmite AFP.
“Poporul trebuie să decidă în afară de orice șantaj (…), referendumul va avea loc pe 5 iulie”, a declarat prim-ministrul într-o alocuțiune difuzată la posturile de televiziune în jurul orei locale 01.00 (vineri, 22.00 GMT), în ajunul ultimei reuniuni a miniștrilor de finanțe din zona euro, la Bruxelles, înainte de o posibilă intrare a Greciei în incapacitate de plată față de FMI, pe 30 iunie.
Ministrul elen de finanțe, Yanis Varoufakis, va participa la reuniunea Eurogrupului care va avea loc sâmbătă la Bruxelles pe tema Greciei, a anunțat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă purtătorul de cuvânt al premierului, Gabriel Sakellaridis.
Semne de întrebare cu privire la această participare au apărut în urma anunțului făcut de Alexis Tsipras în termeni foarte duri privind organizarea unui referendum duminică, 5 iulie, asupra discuțiilor cu creditorii, dar în cele din urmă delegația Atenei va fi prezentă.

Pe de altă parte, guvernul grec a anunțat că procedura de aprobare de către parlament a acestui referendum va avea loc sâmbătă, finalizată cu un vot în cursul serii.

Sursa: AGERPRES