Să trăim ca-n Europa!

Uniunea Europeană se schimbă. Ce se va întâmpla cu țările din Est?

Uniunea Europeană se schimbă. Ce se va întâmpla cu țările din Est?

28/02/2017
|
0 Comments
|

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, are în plan să construiască o Uniune Europeană formată din țări cu grade diferite de integrare, în contextul ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar.

Juncker le va prezenta această idee liderilor statelor europene luna viitoare. Planul său își propune să se asigure că în UE va exista unitate după ce UK declanșează procedurile de separare, ceea ce, după cum se tem unii, ar putea duce la o destrămare și mai mare pe continent, scrie Reuters, citând oficiali de la Bruxelles sub protecția anonimatului.

Ce presupune, mai exact, planul lui Juncker

Șeful Comisiei Europene vrea ca unele state membre să poată avea alte relații între ele, să poată avea o cooperare mai profundă și mai rapidă, fără ca acest nou proces să includă toate țările care fac parte din Uniunea Europeană. Din acest proces ar putea fi excluse în special țările din Europa de Est. De aceea, planul lui Juncker ar putea provoca îngrijorări în special în rândul țărilor mai sărace din est.

Jean Claude Juncker a anunțat deja că va promova ceea ce a ajuns să se numească popular „o Europă cu două viteze” într-un document oficial denumit „Carta Albă”.

Șeful CE va avea marți o întâlnire cu toți comisarii europeni, însă un purtător de cuvânt a declarat luni că nu se știe momentan când va fi publicat documentul respectiv.

Oficialii de la Bruxelles au refuzat să ofere detalii concrete despre propunerea lui Juncker, însă susțin că, probabil, aceasta nu va cuprinde schimbări instituționale majore sau amendarea tratatelor.

Însă oficialii citați de Reuters au spus că se dorește crearea a 4-5 „modalități spre unitate”, iar o altă variantă ar fi crearea unor „direcții alternative de cooperare la nivelul celor 27 de state”.

Junker ar putea da mai multe detalii despre planul său la summit-ul de la Roma, care va avea loc pe 25 martie, și ar vrea să primească răspunsuri de la liderii naționali până la toamnă, când se va ști care vor fi direcțiile politice în Germania, Franța și Olanda, unde anul acesta au loc alegeri.

Șeful CE a pledat pentru o Europă cu mai multe viteze

De menționat este faptul că, vinerea trecută, Jean Claude Juncker a pledat pentru o Europă cu mai multe viteze, după criza declanșată de decizia Marii Britanii de a părăsi UE.

„Vrem ca UE să avanseze? Și nu ar trebui ca aceia care vor să avanseze mai rapid să o poată face fără a-i deranja pe ceilalți, instituind o construcție mai structurată, deschisă întregii lumi?”, a întrebat Juncker, la o conferință organizată la o universitate de lângă Bruxelles.

Juncker a mai spus că „nu mai suntem la ora la care să ne imaginăm că vom putea face toți același lucru împreună. Ar trebui ca în timpul aniversării de la Roma (…), pe baza ‘Cartei albe’ pe care Comisia o va publica probabil în cursul săptămânii viitoare, să încercăm să ne punem de acord asupra esențialului”.

„Cei care sunt de acord să facă cele mai multe lucruri împreună, care se pun de acord asupra a ceea ce este esențial să facă, pot fi 15 sau 28. Și acest număr poate varia în funcție de un subiect sau altul”, a continuat șeful CE.

Sursa: independent.md