Să trăim ca-n Europa!

Procesul de reglementare a conflictului transnistrean, discutat la întrevederea Premierului cu Preşedintele în exerciţiu al OSCE

Procesul de reglementare a conflictului transnistrean, discutat la întrevederea Premierului cu Preşedintele în exerciţiu al OSCE

26/07/2016
|
0 Comments
|

Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu Preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ministru al Afacerilor Externe a Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier. Dialogul purtat s-a referit la procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi facilitarea negocierilor în formatul „5+2”, precum și la cadrul bilateral de cooperare.

Premierul i-a mulţumit şefului diplomaţiei germane pentru suportul acordat, numind vizita de astăzi un gest de solidaritate şi angajament în vederea identificării unei soluţii cuprinzătoare şi durabile la conflictul transnistrean. „Am ţinut să mulţumesc în mod special Preşedinţiei germane a OSCE pentru eforturile energice depuse în vederea revigorării, după o pauză de aproape 2 ani, a negocierilor în formatul „5+2”, un argument elocvent în acest sens servind reuniunea de la Berlin din 2-3 iunie şi conferinţa din Bavaria din 12-13 iulie a.c. cu privire la măsurile de consolidare a încrederii”, a menţionat şeful Executivului.

Totodată, Prim-ministrul Pavel Filip a reiterat determinarea fermă a autorităţilor moldoveneşti de a contribui în continuare la realizarea prevederilor Protocolului de la Berlin, atât în cadrul grupurilor de lucru, cât şi la nivelul reprezentanţelor politice. În acelaşi timp, şeful Executivului a subliniat că este importantă soluţionarea problemelor social-economice cu care se confruntă cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului, îndeosebi locuitorii din zona de securitate. „Trebuie să eliminăm obstacolele în calea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor şi serviciilor, să asigurăm buna funcţionare a şcolilor cu predare în baza grafiei latine şi accesul liber pentru fermierii din raionul Dubăsari la terenurile agricole situate după traseul Tiraspol – Râbniţa. În acest context, am menţionat interesul nostru de a deschide, cât mai curând posibil, podul din preajma localităţilor Gura-Bâcului – Bâcioc”, a mai spus Prim-ministrul Pavel Filip.

La rândul său, Frank-Walter Steinmeier, Preşedintele în exerciţiu al OSCE, a apreciat că în ultima perioadă se depun eforturi pentru revigorarea dialogului în reglementarea conflictului transnistrean, menţionând că autorităţile trebuie să se asigure că discuţiile vor fi pline de substanţă, astfel încât să genereze soluţii la sarcinile stabilite. „Am discutat despre problemele existente care pot fi soluționate acum, printre care apostilarea diplomelor universitare şi soluționarea chestiunii plăcuțelor de înmatriculare. Sunt sigur că discuţiile care au început, pe cât de curând posibil, vor duce la succes”, a opinat Frank-Walter Steinmeier.

În final, Premierul a reiterat interesul autorităţilor de la Chişinău pentru demararea discuţiilor în formatul „5+2” pe chestiuni politice legate de elaborarea statutului juridic al regiunii transnistrene ca parte componentă a Republicii Moldova.

Sursa: gov.md