Să trăim ca-n Europa!

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut bilanțul vizitei oficiale efectuate în Ucraina

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut bilanțul vizitei oficiale efectuate în Ucraina

13/01/2021
|
0 Comments
|

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut o conferință de presă dedicată rezultatelor vizitei oficiale pe care a efectuat-o la Kyiv, unde a avut 3 întâlniri importante – cu Președintele Volodymyr Zelenskyy, cu Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Dmytro Razumkov, și cu Prim-ministrul Ucrainei, Denis Shmygal.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat în cadrul conferinței de presă:

„În ultimii 5 ani, nu a fost efectuată nicio vizită la nivel de președinți între statele noastre, fapt care a suspendat dialogul moldo-ucrainean la nivel înalt. Întrevederea cu Președintele Ucrainei deja constituie un pas important în resetarea relațiilor noastre. Accentuez că parteneriatul strategic cu Ucraina și menținerea unei colaborări constante reprezintă un obiectiv important pentru țara noastră. Ne dorim să fim mai mult decât vecini. Noi suntem prieteni care își doresc să acționeze în baza unui parteneriat strategic. Aș vrea să reiterez, totuși, faptul că pentru ca acest parteneriat strategic să fie realizat cu succes, avem nevoie de un parlament și guvern funcționale. Noi am deschis dialogul la nivel înalt și guvernul are acum linie verde să purceadă la identificarea și punerea în aplicare a soluțiilor concrete pentru problemele cetățenilor”, a conchis Maia Sandu.

Președintele Maia Sandu a menționat că discuțiile la Kyiv s-au axat pe 3 dimensiuni importante: integrarea europeană, agenda bilaterală și securitatea regională.

„La toate întâlnirile am accentuat necesitatea de a relua cooperarea moldo-ucraineană, deschizând calea pentru guvern și alte instituții publice să găsească soluții la problemele nesoluționate de mult timp și să identifice noi oportunități în beneficiul cetățenilor și în interes național. Am semnat două documente importante – Declarația comună și Memorandumul privind dezvoltarea potențialului de transport și tranzit al Republicii Moldova și Ucrainei”, a menționat Maia Sandu.

Președintele Maia Sandu a menționat că s-a convenit asupra dezvoltării infrastructurii rutiere pe traseul Chișinău-Soroca-Yampil-Kyiv, urmând să fie construit podul Cosăuți-Yampil și infrastructura adiacentă acestuia atât pe partea moldovenească, cât și pe cea ucraineană. „Acest proiect va scurta timpul de călătorie între Chișinău și Kyiv și ar putea deveni cea mai rapidă cale din regiunea centrală a Ucrainei către țările din Europa de Sud-Est. Asta înseamnă că Moldova devine mai atractivă pentru tranzitul de mărfuri și va crea noi oportunități de afaceri și locuri de muncă în nordul țării”, a precizat Maia Sandu.

Totodată, Președintele a subliniat că pe agenda bilaterală a relațiilor moldo-ucrainene au fost mai multe subiecte: importanța liberalizării reciproce a transportului de mărfuri, așa încât transportatorii din ambele țări să poată circula fără permise speciale; simplificarea regimului de trecere a frontierei, pentru ca cetățenii să traverseze frontiera moldo-ucraineană doar în baza buletinului; solicitarea sprijinului din partea Președintelui Zelenskyy și a structurilor de drept din Ucraina în investigarea schemelor cu proprietățile moldovenești din Ucraina; combaterea contrabandei la hotarul moldo-ucrainean; continuarea dialogului dintre Republica Moldova și Ucraina pentru a asigura protecția și utilizarea durabilă a râului Nistru. „Am exprimat îngrijorarea noastră în raport cu situația râului Nistru, inclusiv legată de Complexul Hidroenergetic Nistrean. Apele râului Nistru asigură viața și bunăstarea a milioane de oameni. Am reiterat propunerea de a solicita Uniunii Europene să facă evaluarea impactului de mediu. Am convenit asupra necesității reluării imediate a activității grupurilor de lucru din cadrul guvernelor”, a precizat Maia Sandu.

De asemenea, Președintele Maia Sandu l-a invitat pe omologul său ucrainean, Volodymyr Zelenskyy, să efectueze o vizită în Republica Moldova.

 

SURSA: presedinte.md