Să trăim ca-n Europa!

Pavel Filip: Moldova înregistrează indicatori care arată că merge în direcția cea bună

Pavel Filip: Moldova înregistrează indicatori care arată că merge în direcția cea bună

12/05/2018
|
0 Comments
|

Republica Moldova înregistrează indicatori care arată că merge în direcția cea bună, dar, în același timp, arată că este momentul de făcut pași mai mari și mai rapizi, ca oamenii să simtă îmbunătățiri mai consistente ale vieții. După anul 2016 s-a reușit stabilizarea economică a ţării, în 2017 au fost puse bazele unor procese de reformă, iar în 2018 începe dezvoltarea ţării. Declaraţii în acest sens a făcut premierul Pavel Filip, vineri, 11 mai, la prezentarea raportului de activitate pentru anul 2017 în Parlament, transmite IPN.

Premierul a amintit că anul trecut a fot inițiată reforma administrației publice centrale, care a dus la reducerea numărului de ministere, a numărului de angajați. În acelaşi timp fondul de salarizare a rămas același, ceea ce a dus la stabilirea unor salarii competitive și stoparea fluxului de persoane profesioniste din Guvern. Economii de peste 100 de milioane de lei au fost obținute din contul optimizării cheltuielilor administrative. „Reforma administrației publice continuă până în 2020. Urmează reforma administrației locale, iar interacțiunea cetățeanului cu serviciile publice va fi mai simplă și mai eficientă”, a spus Pavel Filip.

Potrivit premierului, în urma reformei organelor de control, sectorul privat și public fac anual economii de peste 100 milioane lei, iar mediul de afaceri are acum mai multă predictibilitate. Anul trecut au fost investiții de 115 milioane de dolari în Zonele Economice Libere. Numărul angajaților în ZEL-uri a crescut cu 65%. Iar pe economie au fost create aproape 60 de mii de locuri de muncă. Pavel Filip spune că datele arată că economia ţării își revine. Doar în primele trei luni ale acestui an, exporturile au crescut cu o treime, evoluții care au determinat autorităţile să solicite UE majorarea cotelor pentru exportul de struguri de masă, prune și cireșe.

Pavel Filip a mai menţionat că producția agricolă s-a majorat anul trecut cu 8,6%. A fost creat primul parc IT virtual, care a înregistrat 170 de companii rezidente, cu vânzări planificate de 1,4 miliarde de lei pentru 2018. În 2017, Centrul Tekwill de la Chișinău a instruit aproape 8000 de persoane, iar în 2019 ar putea fi deschis un Tekwill la Bălți, iar curând şi la Cahul. Premierul a mai spus că la preluarea guvernării sectorul bancar era într-o stare dezastruoasă, iar cu susținerea FMI, a fost făcut ordine în domeniu.

Premierul a amintit că anul trecut Serviciul Fiscal a fost reorganizat, iar ca rezultat, în luna martie, instituţia a încasat 1,2 miliarde de lei în doar două zile. Totodată, a fost reorganizat și Serviciul Vamal, proces care a adus la buget încasări record în 2017 peste 20 de miliarde de lei, cu 3 miliarde mai mult decât în 2016. Încasări care au permis creșterea alocațiilor pentru programele sociale și de sănătate, inclusiv în ceea ce privește reforma pensiilor. „În 2017 am acordat ajutoare sociale pentru peste 200 de mii de persoane. Am majorat cu 2000 lei indemnizația unică la naștere. Am introdus alocații pentru mamele care nasc gemeni, iar de anul acesta copiii rămași fără îngrijire părintească vor primi zilnic indemnizații de la stat”, a spus premierul.

Totodată, Pavel Filip a menţionat că acum două săptămâni a fost examinat conceptul reformei asistenței medicale primare, prin care se urmărește să fie crescut rolul medicului de familie, să fie rezolvată problema deficitului de doctori în sate și să fie crescută calitatea serviciilor medicale. A fost majorată cu 50% indemnizația pentru tinerii specialiști în medicină care merg să lucreze la sate. Premierul a amintit de majorarea salariilor profesorilor cu 11,3% din septembrie 2017, dar şi de faptul că din 1 septembrie anul acesta, elevii din clasa I vor studia educația digitală.

Referindu-se la politica externă a Republicii Moldova, Pavel Filip a menţionat că astăzi Chișinăul are o politică externă demnă și eficientă. Premierul afirmă că atunci când a venit la Guvern, FMI și Banca Mondială înghețaseră relația cu Moldova, iar Uniunea Europeană suspendase finanțarea. „Am demonstrat că putem să muncim bine sub presiune. Anul trecut am primit aprecieri pozitive de la experții FMI de la care urmează să vină în curând o nouă tranșă de 35 milioane de dolari. Anul trecut UE ne-a acordat un nou credit de încredere, când a anunțat că va oferi țării noastre asistența macrofinanciară în valoare de 100 milioane de euro”, susţine premierul.

Pavel Filip anunţă că Guvernul pe care îl conduce a setat trei priorități pentru anii 2019 – 2021:educația, justiția și infrastructura, care presupun inclusiv o nouă viziune în educație, reformarea sistemului judecătoresc prin evaluare a integrității judecătorilor, tragerea la răspundere a acestora în cazul în care încalcă legea.

Sursa:ipn.md