Să trăim ca-n Europa!

Maia Sandu a plecat la Kiev, în prima sa vizită în străinătate ca președintă

Maia Sandu a plecat la Kiev, în prima sa vizită în străinătate ca președintă

12/01/2021
|
0 Comments
|

Maia Sandu a plecat la Kiev în prima sa vizită în străinătate în calitate de președintă.

Lidera de la Chișinău a mers împreună cu delegația sa în Ucraina cu microbuzul într-o călătorie care durează cel puțin șase ore, urmând să ajungă la destinație seara târziu. Întâlnirile cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski și alți oficiali urmează să aibă loc abia marți. Sandu s-a mai întâlnit cu Zelenski în 2019, când era prim-ministră, iar cei doi au vorbit despre obiective comune: combaterea corupției, reforma justiției, apropierea de Uniunea Europeană, gestionarea unei relații complicate cu Moscova… Ce se poate anticipa în legătură cu vizita de acum?

Maia Sandu a plecat la Kiev, în prima sa vizită în străinătate ca președintă

Secretarul general al Aparatului Președintelui R. Moldova, Andrei Spînu, ne-a informat că subiectele de pe agenda de discuții dintre cei doi președinți vor fi făcute publice în timpul conferinței de presă pe care o vor ține imediat după întrevedere. La moment se știe că din delegația prezidențială fac parte zece persoane, inclusiv consilierii președintei Sandu din domeniul politicii externe și cel energetic.

Alexei Tulbure: „Ucraina la fel vrea dialog, vrea cooperare”

În ultimii ani, relația R. Moldova cu țara vecină, Ucraina, poate fi descrisă drept una glacială, consideră analistul politic Nicolae Negru, mai ales din cauza declarațiilor nepotrivite, la părerea oficialilor de la Kiev, lansate de fostul președinte Igor Dodon le-a făcut în raport cu anexarea peninsulei Crimeea de către Federația Rusă. Comentatorul crede însă că, deși plină de simbolism, ar fi păcat ca întâlnirea Maiei Sandu cu Volodimir Zelenski să fie lipsită de valoare practică. Și asta pentru că există multe chestiuni de discutat în relațiile moldo-ucrainene, iar unele sunt deloc simple, cum ar fi cele ecologice, legate de soarta râului Nistru, viitorul limbii române sau reglementarea transnistreană.O altă necunoscută se referă la viitorul promisiunilor pe care le vor face cei doi președinți la Kiev? Cum vor fi puse în practică la Chișinău de un guvern și parlament dacă nu ostil, atunci cel puțin nesigur pentru actuala președintă, se întreabă Nicolae Negru: „La noi e o neclaritate acum și în parlament, și în Guvern. Depinde cum vor evolua lucrurile. Maia Sandu poate să pornească unele lucruri bune, dar până la urmă multe vor depinde de ce se va întâmpla în continuare. Vom avea alegeri anticipate sau nu? Vom avea o majoritate parlamentară? Care va fi aceasta. Trebuie să spunem că sarcina Maiei Sandu nu este deloc ușoară.”

Dincolo de aspectul practic al vizitei Maiei Sandu la Kiev, dezghețarea dialogului moldo-ucrainean reprezintă un pas în scoaterea Republicii Moldova din izolarea internațională în care s-a pomenit în ultima perioadă, crede directoarea de programe din cadrul Asociației de Politică Externă, departamentul studii estice Ucraina-Rusia, Natalia Stercul.

Vezi și Igor Boțan: Ieșirea din izolare trece prin axa București-Kiev-Bruxelles

De asemenea, un dialog constructiv dintre Chișinău și Kiev ar putea întări și „securitatea informațională” a celor două state, care sunt în continuare sensibile la dezinformările venite din Est și nu numai:„Este extrem de importantă protecția spațiului informațional de amenințările hibride. Pandemia în care ne aflăm a demonstrat cât și de sensibile sunt cele două state în combaterea diverselor dezinformări, a propagandei sau știrilor false. De asemenea, este important să înțelegem și să ajungem la un numitor comun asupra scopurilor pe care vrem să le rezolvăm. De acest lucru va depinde și atragerea investițiilor din fonduri europene, or, noi știm că Uniunea Europeană va aloca fonduri din bugetul pentru următorii cinci ani. Deci, ne-am dori ca cele două state să fie mult mai pragmatice și foarte clar să înțeleagă cum urmează să se dezvolte această euro-regiune.”

Iulian Groza
Iulian Groza

Faptul că rezolvarea problemelor dintre Chișinău și Kiev au trenat de-a lungul anilor, pune o presiune publică exagerată asupra vizitei pe care Maia Sandu o întreprinde la Kiev, crede fostul ministru de Externe, Iulian Groza. În opinia directorului executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene importanța și mai ales rezultatele vizitei de marți, 12 ianuarie, vor avea un impact mai târziu, inclusiv în cadrul summit-ului Parteneriatului Estic, care se așteaptă să aibă loc în primăvara acestui an: „Este foarte important ca Republica Moldova și Ucraina să-și consolideze pozițiile și obiectivele pentru ca să poată să stabilească cu Uniunea Europeană o agendă mult mai ambițioasă. Aceasta inclusiv ar putea să ajute R. Moldova și Ucraina să-și consolideze legăturile fizice, aici vorbim de infrastructură – poduri, drumuri, din punct de vedere al comerțului, din punct de vedere energetic și din punct de vedere al securității, inclusiv în ceea ce privește cooperarea în combaterea diferitor riscuri de securitate și diferitor infracțiuni trans-frontaliere care, din păcate, au loc și astăzi – vorbim despre contrabandă.”

Vizita Maiei Sandu este prima în afara țării pe care o întreprinde după preluarea mandatului de președinte. Predecesorul său, Igor Dodon, a fost constant evitat de către politicienii de la Kiev, mai ales din cauza politicii pro-Kremlin, promovată de către fostul lider moldovean.

SURSA: europalibera.org