Să trăim ca-n Europa!

Klaus Iohannis către Pavel Filip: Republica Moldova poate conta pe sprijinul României

Klaus Iohannis către Pavel Filip: Republica Moldova poate conta pe sprijinul României

26/01/2016
|
0 Comments
|

Republica Moldova poate conta pe sprijinul României în realizarea reformelor, în parcursul său european. Asigurările vin din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi au fost enunţate astăzi, 26 ianuarie, în cadrul întrevederii sale cu prim-ministrul moldovean, Pavel Filip, aflat într-o vizită la Bucureşti. Klaus Iohannis a mai spus că România este un partener de încredere al Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Guvern, şeful statului român a subliniat faptul că Pavel Filip a preluat mandatul într-o perioadă dificilă. „Aveţi o mare şansă ca, prin reforme ferme şi duse până la capăt, să redaţi Republicii Moldova stabilitatea politică, economică, financiară şi, în definitiv, să redaţi cetăţenilor Moldovei sentimentul de siguranţă şi că există un Guvern care se ocupă de problemele Moldovei şi ale moldovenilor”, susţine Klaus Iohannis.

În cadrul discuţiilor, premierul moldovean şi-a exprimat recunoştinţa pentru mesajele de susţinere şi încurajare primite din partea autorităţilor române, menţionând că acestea sunt extrem de importante pentru depăşirea crizei social-politice şi economice din ţară. Pavel Filip, de asemenea, a declarat că fără sprijinul României şi al altor parteneri externi de dezvoltare va fi dificil de atins obiectivele prioritare ale executivului de la Chişinău.

„Guvernul pe care-l conduc este ferm hotărât să întreprindă acţiuni şi fapte concrete în vederea promovării vectorului european de dezvoltare a ţării, implementării reformelor prevăzute în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană şi relansarea cooperării cu partenerii externi de dezvoltare”, a spus premierul.

Tot astăzi, Pavel Filip a avut o întrevedere cu omologul său român, Dacian Cioloş. De asemenea, au fost programate întrevederi şi cu preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor din România, Valeriu Ştefan Zgonea.

Sursa: ipn.md