Reacțiile extrem de nervoase ale unor politicieni pro-ruși, dar și simpli cetățeni, la sosirea militarilor americani în Republica Moldova denotă o societate antagonizată și fragmentată, care habar nu are de istorie.
După ce au blocat vama ca să-i împiedice pe militarii americani să vină în Moldova, pentru a participa la un exercițiu militar de rutină „Dragon Pioneer 2016”, împreună cu militarii moldoveni, socialiștii pro-ruși au amenințat că vor arunca cu ouă în blindatele americane dacă acestea vor fi expuse, așa cum s-a anunțat, în centrul Chișinăului, pe 9 mai. În Duma de Stat a Rusiei, deputatul originar din regiunea transnistreană, Roman Hudeakov, a numit guvernanții de la Chișinău „fasciști neexterminați”, deoarece „au admis ca tehnică militară a NATO să meargă în marș pe teritoriul țării”. Deputatul rus s-a arătat nemulțumit de faptul că tehnica și militarii americani vor participa la festivitățile dedicate zilei de 9 mai. Pe 9 mai, o parte dintre moldoveni sărbătoresc Ziua Victoriei asupra fascismului, iar cealaltă parte – Ziua Europei.
„Armele” electorale ale lui Dodon scindează societatea
Peste 100 de maşini şi unităţi de tehnică militară din SUA și aproape 200 de militari americani au intrat la 3 mai pe teritoriul Moldovei, pentru a participa, în premieră, împreună cu 165 de soldaţi moldoveni, la exerciţiul „Dragon Pioneer 2016”. Exercițiul are ca scop instruirea comună a subunităţilor de geniu şi creşterea nivelului de interoperabilitate dintre cele două armate. Potrivit unui comunicat al Ministerului moldovean al Apărării, „în Republica Moldova, pericolul muniţiilor neexplodate rămase în sol din perioada celui de-al doilea război mondial persistă. Numai în primele trei luni ale anului curent, echipele de genişti ai Armatei Naționale au distrus 112 obiecte explozive. Împreună, ne vom îmbunătăţi abilităţile profesionale și vom consolida parteneriatul moldo-american”, a menționat locotenent-colonelul Alexander Deraney, comandantul Batalionului geniu din cadrul Regimentului 2 Cavalerie al SUA.
Anunțul conducerii Ministerului Apărării al Republicii Moldova, potrivit căruia militarii americani care participă la această operațiune și echipamentele pe care le folosesc ar urma să fie expuse de 9 mai în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, i-a iritat pe socialiști. Liderul acestora, Igor Dodon, a anunțat că la 9 mai va scoate în stradă mii de oameni pentru a nu permite ca tehnica militară a SUA să ajungă în centrul Chișinăului. Dodon a cerut convocarea unei ședințe extraordinare a Legislativului la care să fie audiat ministrul Apărării, Anatol Șalaru. „Domnul Șalaru va fi închis pentru sfidarea intereselor naționale! Veți vedea ce soartă va avea acest ministru!”, a menționat liderul PSRM. Potrivit lui, prezența militarilor americani în Moldova „accentuează tendințele separatiste în zona Autonomiei Găgăuze și a Transnistriei”. „Vom apăra neutralitatea și statalitatea Moldovei pe toate căile legitime și nu vom admite ca pe pământul moldovenesc să se afle trupele NATO și jandarmii români”, a menționat Igor Dodon. „Vin cu un mesaj către militarii americani: nu încercați să intrați pe 9 mai în Chișinău! Nu riscați! Vreți ca tot globul pământesc să vadă tancuri americane aruncate cu ouă și cu alte lucruri care sunt pregătite? Eu vreau să vă spun că noi foarte serios ne vom pregăti pentru ziua de 9 mai”, a amenințat liderul socialiștilor.
Vladimir Voronin: „Am fost într-o coaliție cu americanii, englezii, francezii”
În replică, ministrul Apărării, Anatol Șalaru, i-a comunicat lui Dodon că războiul s-a terminat în 1945 și l-a invitat să „iasă din tranșee”. Iar liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a reamintit că victoria asupra fascismului a fost posibilă inclusiv datorită americanilor: „Noi (sovieticii – n.n.) am fost cu americanii, englezii și francezii într-o coaliție antihitleristă și împreună cu ei am învins în acel război. Și americanii au avut de suferit și au pierdut multe în acel război”, a menționat liderul comuniștilor.
Ambasadorul american la Chișinău, James Pettit, s-a declarat dezamăgit de reacția socialiștilor. Diplomatul american a precizat că militarii SUA nu vor organiza vreo paradă sau altă formă de demonstrație și că „este vorba de o acțiune obișnuită”: „Găsesc ca fiind foarte dezamăgitor să mă gândesc că sunt oameni care cred că SUA nu ar trebui să le fie permis să participe la acțiunile organizate de Ziua Victoriei. Am fost aliați, mulți soldați americani au murit încercând să îl înfrângă pe Hitler în cel de-al doilea război mondial. Cu respect față de tehnica militară și participarea militarilor americani aici, acțiunile sunt unele de rutină. De mulți ani militarii americani colaborează cu cei moldoveni în vederea modernizării, instruirii în domeniul operațiunilor de menținere a păcii, sunt relații bilaterale militare foarte normale, fără o semnificație specială. Înțelegem semnificația sărbătorii (9 mai), suntem foarte fericiți să participăm. Nu vom participa la vreo paradă sau la vreo altfel de demonstrație. Expunem doar o parte din echipamente militare alături de echipamente militare ale Republicii Moldova”, a spus James Pettit.
Nicolae Timofti: „SUA au contribuit masiv la obținerea victoriei de către coaliția antihitleristă”
Și Președinția de la Chișinău a difuzat un comunicat prin care încearcă să combată isteria anti-americană declanșată de opoziția pro-rusă din Moldova: „Antrenamentele moldo-americane în vederea perfecționării nivelului de pregătire a geniștilor se fac în scopuri pașnice, nu de sacrificare a vieților omenești”, se arată în comunicat. (…) „Interoperabilitatea dintre militarii americani și cei din Armata Națională se înscrie și în contextul Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO (IPAP), care are ca obiectiv strategic consolidarea dialogului politic şi a cooperării practice cu structurile euroatlantice, în condițiile statutului de neutralitate a țării”. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, consideră că prezența militarilor americani în Piața Marii Adunări Naționale în ziua de 9 mai constituie „o reconfirmare simbolică a victoriei comune obținute de puterile Aliaților împotriva nazismului, SUA contribuind masiv la obținerea victoriei de către statele din coaliția antihitleristă”.
Iurie Leancă: „Din păcate, soldații americani vor pleca…”
„Socialiștii, folosind metodele clasice, pline de brutalitate și în afara legii, au demonstrat încă o dată că nu cunosc alte instrumente civilizate de a protesta. Din păcate, soldații americani vor pleca, spre deosebire de cei care de zeci de ani violează neutralitatea și statalitatea Republicii Moldova”, a comentat, la rândul său, liderul Partidului Popular European din Moldova, ex-premierul Iurie Leancă.
Igor Munteanu, fost ambasador moldovean la Washington
Igor Munteanu, fost ambasador moldovean la Washington
Iar fostul ambasador al Republicii Moldova la Washington, Igor Munteanu, susține că „ceea ce fac acum socialiștii lui Dodon față de prezența unor militari SUA în Republica Moldova nu poate fi numit altfel decat „terorism mediatic”. În lumea lor, socialiștii nu-și pot imagina cum ar explica protectorilor lor de la Moscova că la 9 mai susținătorii „Russkii Mir” de la Tiraspol vor ține marșuri prin cei mai loiali patrioți ai Rusiei („kgb”, „fsb”, „gru” și alte genuri de „trupe de pacificare”), iar la Chișinău, autoritățile constituționale ale Republicii Moldova ar dori să felicite militarii aliați (SUA), într-o atmosferă prietenoasă și tolerantă. Asta este greu de înghițit pentru drojdia de mercenari, ghiftuiți pe bani federali (rusești, evident!). (…) Deportările, mutilările și prigoana basarabenilor – acesta este prețul nostru colectiv pentru drama celui de-al II-lea razboi mondial. Astăzi, partidele pro-rusești din Parlamentul de la Chișinău și slugile lor vor să-i salte din morminte pe morții noștri cu panglicele Sf.Gheorghe în piept. Nici un veteran adevarat din cel de-al II-lea război mondial, inclusiv taică-meu, nu a purtat vreodată bentița imperială. Și nici n-o va purta dintr-o mie de motive – obrăznicia acestei drojdii se explică prin dezbinarea noastră și moliciunea unui proiect național”, susține Igor Munteanu.
Sursa: DW.com