Să trăim ca-n Europa!

Decizie istorică a NATO: SUA, România și celelalte state aliate își retrag forțele militare din Afganistan la 20 ani de la unica activare a Articolului 5

Decizie istorică a NATO: SUA, România și celelalte state aliate își retrag forțele militare din Afganistan la 20 ani de la unica activare a Articolului 5

15/04/2021
|
0 Comments
|

Aliaţii din cadrul NATO, reuniți miercuri la nivel de miniștri de externe și ai apărării într-o videoconferință extraordinară, şi-au anunţat decizia de a începe retragerea forţelor lor angajate în misiunea din Afganistan de la 1 mai pentru a o finaliza “în câteva luni”, potrivit unei declarații comune agreate de 60 de miniștri aliați, cu prezența secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, și a secretarului apărării, Lloyd Austin, la Bruxelles. Reprezentată la reuniune de miniștrii Bogdan Aurescu și Nicolae Ciuca, România, a cincea națiune contributoare la misiunea din Afganistan cu peste 600 de militari, au evidențiat angajamentul de lungă durată al țării noastre față de securitatea Afganistanului.

“În 2001, aliații au invocat articolul 5 din Tratatul de la Washington pentru singura dată în istoria NATO și au plecat în Afganistan împreună cu obiective clare: să se confrunte cu Al-Qaeda și cu cei care au atacat Statele Unite în 11 septembrie și să împiedice teroriștii să folosească Afganistanul ca un refugiu pentru a ne ataca. În deceniile care au urmat, prin investiții umane și financiare, în parteneriat cu Republica Islamică Afganistan și forțele sale de securitate, am lucrat împreună pentru a atinge aceste obiective. Aliaţii au decis că noi vom începe să ne retragem forţele din cadrul misiunii ‘Resolute Support’ de la 1 mai. Această retragere va fi ordonată, coordonată şi deliberată. Aşteptăm ca retragerea tuturor forţelor americane şi a celor ale misiunii să se termine în câteva luni”, precizează o declarație comună publicată după anunţul de la Washington al preşedintelui american Joe Biden.

Într-o conferință de presă comună cu secretarii de stat și de apărare ai SUA în urma unei întâlniri virtuale a miniștrilor de externe și ai apărării, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că  “am plecat împreună în Afganistan, ne-am adaptat poziția împreună și suntem uniți să plecăm împreună”. Mesajul său a fost susținut de Antony Blinken și Lloyd Austin, care au adăugat că SUA vor continua să sprijine Afganistanul, au avertizat că orice atac al talibanilor va primi un răspuns și au mulțumit aliaților din NATO pentru solidaritate.

Preşedintele american Joe Biden a făcut miercuri cel mai mare anunț de politică externă și de securitate de la debutul mandatului său, declarând, în discursul său foarte aşteptat privind Afganistanul, că “a venit momentul să punem capăt celui mai lung război al SUA” şi “să readucem trupele americane acasă”.

Joe Biden a anunțat plecarea tuturor militarilor americani din Afganistan până la 11 septembrie, când se împlinesc 20 de ani de la atentatele din 2001 în SUA, care au provocat intervenţia militară americană în această ţară. Liderul de la Casa Albă a subliniat că va respecta și acordul cu talibanii moștenit de la fosta administrație Trump și că retragerea militară va începe la 1 mai.

El a mulțumit aliaților pentru sprijin și a reafirmat principiul că această plecare din Afganistan va fi realizată pe principiul “am intrat împreună, vom pleca împreună” în deplină coordonare cu aliații din NATO, care actualmente dislocă împreună mai multe trupe în această țară decât SUA. Între țările cu cea mai mare contribuție se numără și România, fiind a cincea națiune contributoare cu peste 600 de militari dislocați. Conform raportului secretarului general al NATO pentru anul 2020, în iunie anul trecut erau 38 de națiuni aliate și partenere participante în Afganistan, reprezentând aproape 16.000 de soldați, din care jumătate erau asigurați de SUA și restul de statele aliate și partenere, cele mai importante contribuții venind din partea Germaniei, Regatului Unit, Georgiei și României.

De altfel, prezenți la reuniunea extraordinară, ministrul de externe Bogdan Aurescu și ministrul apărării naționale Nicolae Ciucă au “a evidențiat angajamentul de lungă durată, de până în prezent, al României pentru stabilitatea și securitatea Afganistanului și a subliniat necesitatea luării în considerare a intereselor de securitate ale Aliaților și ale Afganistanului, precum și importanța menținerii solidarității și unității NATO”, se arată într-un comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro.

“Ca unul din cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi în prezent, România va acţiona în acord cu deciziile aliate referitoare la calendarul retragerii”, au subliniat cei doi miniștrii, conform unui comunicat separat al MApN remis CaleaEuropeană.ro.

SUA au intervenit în Afganistan după atentatele asupra turnurilor gemene din New York şi a Pentagonului de la 11 septembrie 2001, un moment important și în istoria NATO, întrucât atunci a fost activat în premieră și pentru singura dată articolul 5 privind apărarea colectivă din Tratatul Atlanticului de Nord. Armata americană a alungat rapid de la putere regimul taliban de la Kabul, acuzat că a găzduit organizaţia jihadistă Al Qaeda, responsabilă de atentate şi pe liderul său Osama bin Laden, dar apoi a rămas blocată în acest conflict.

SURSA: caleaeuropeana.ro