Să trăim ca-n Europa!

Deblocarea asistenței macrofinanciare și semnarea unui nou memorandum cu UE, dezbateri

Deblocarea asistenței macrofinanciare și semnarea unui nou memorandum cu UE, dezbateri

15/05/2020
|
0 Comments
|

Autoritățile trebuie să întreprindă acțiunile necesare pentru finalizarea condițiilor și cerințelor generale pentru ca să poată accesa cea de-a doua tranșă de 30 de milioane euro din asistența macrofinanciară prevăzută în memorandumul semnat încă în 2017. În condițiile în care autoritățile ar putea să nu reușească să acceseze a treia tranșă de 40 de milioane de euro din același memorandum, care expiră în luna iulie, Uniunea Europeană este gata să acorde susținere și în continuare. Însă, Guvernul nu a depus deocamdată o solicitare pentru un nou program de asistență macrofinanciară. Declarațiile în acest sens au fost făcute în cadrul unei dezbateri, organizate de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, transmite IPN.

Șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, a declarat că memorandumul semnat în noiembrie 2017 conținea inclusiv precondiții politice, care au fost stabilite în contextul schimbării sistemului electoral, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția, OSCE etc. Totodată, pe lângă alte îngrijorări, s-a constatat nerespectarea standardelor democratice în cadrul alegerilor locale din Chișinău din 2018. Potrivit oficialului, s-a pierdut mult timp, însă din fericire anul trecut s-a reușit alocarea primei tranșe. În prezent rămâne în vigoare o listă concretă de așteptări pentru următoarele tranșe.

Peter Michalko a menționat că este vorba despre investigarea fraudei bancare, lupta împotriva corupției, dar și adoptarea unor prevederi legale cu privire la aplicarea sancțiunilor pentru spălarea banilor. De asemenea, printre condiționalități se numără stoparea programului acordării cetățeniei prin investiții, lansarea procesului de consultare cu privire la Strategia de reformare a justiției, audit la Consiliul Audiovizualului și Consiliul Concurenței etc. Oficialul spune că modul și perioada în care ar putea fi deblocată asistența macrofinanciară depind de progresele care vor fi înregistrate. Ulterior, se face evaluarea, iar apoi Comisia Europeană poate să vină cu tranșa a doua. În opinia sa, acest lucru este realizabil în cadrul actualului memorandum, care expiră în luna iulie, dacă vor fi întreprinse acțiuni în termene restrânse.

Cât ține de a treia tranșă în valoare de 40 de milioane de euro, ambasadorul UE a menționat că aceasta a fost exclusă din buget, motivul fiind timpul. Potrivit lui, memorandumul expiră în luna iulie, dar cu siguranță în viitor susținerea europeană va continua. Peter Michalko a declarat că UE va acorda o nouă asistență macrofinanciară de urgență în valoare de o sută de milioane de euro, însă pe lângă aceasta nu exclude că ar putea exista un nou memorandum, însă deocamdată în acest sens nu există o solicitare din partea autorităților de la Chișinău.

Tatiana Ivanicichina, secretar de stat la Ministerul Finanțelor, a menționat că în condițiile în care mai rămâne puțin timp, Ministerul a exclus din buget cea de-a treia tranșă de 40 de milioane din asistența macrofinanciară. Și aceasta pentru că Guvernul, atunci când își planifică bugetul, ține cont de previzibilitate. Potrivit ei, în memorandum este stipulat că acesta expiră în luna iulie, iar perioada minimă pentru debursarea tranșei nu poate fi mai mică decât trei luni. Astfel, „apreciind situația obiectivă de timp, dar și consecințele pandemiei, care încetinesc multe procese existente, au considerat că a treia tranșă să fie exclusă din buget”.

Secretarul de stat a mai spus că, în discuțiile cu reprezentanții din direcția responsabilă a Comisiei Europeană, s-a menționat că, din punct de vedere al procedurilor birocratice, ar fi mai simplu să fie negociat un instrument nou de asistență macrofinanciară, decât să fie extins pe cel existent. Astfel, în rezervă rămâne această intenție de a solicita un nou instrument de asistență macrofinanciară. Însă, pentru a nu dispersa eforturile în această perioadă, spune Tatiana Ivanicichina, autoritățile se concentrează pe asistența macrofinanciară de urgență.

Dezbaterea „Asistența UE pentru redresarea efectelor COVID-19 asupra Republicii Moldova” a fost organizată de IPRE, cu suportul Fundației Hanns Seidel.

Sursa: www.ipn.md