Să trăim ca-n Europa!

Zeci de mii de cetăţeni beneficiază de proiecte realizate de UE la Rezina

Zeci de mii de cetăţeni beneficiază de proiecte realizate de UE la Rezina

21/02/2020
|
0 Comments
|

Circa 60 000 de persoane beneficiază de proiectele implementate în orașul Rezina cu susținerea Uniunii Europene

21 februarie 2020. Rezina, oraș situat pe malul Nistrului foarte aproape de Rîbnița, este una din principalele localități-partenere ale Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Datorită vecinătății celor două orașe, mulți muncitori din Rîbnița locuiesc în Rezina, în timp ce jumătate din medicii spitalului din Rezina stau de cealaltă parte a Nistrului. De asemenea, multe familii stabilite pe un mal au rude pe malul opus al râului.
Rezina 4
Astfel, Rezina a beneficiat pe parcursul ultimilor ani de mai multe proiecte de renovare a infrastructurii sociale. Secția de boli infecțioase, precum și secția Chirurgie și Reanimare ale spitalului din Rezina au fost renovate cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Medicul-șef al spitalului, Nina Postu, afirmă că după aceste intervenții, numărul persoanelor care se adresează după ajutor în cele două subdiviziuni ale instituției a crescut cu până la 20% și constituie acum câte 1000 de oameni pe an.

„Măsurile de consolidare a încrederii promovate de UE și PNUD se axează pe promovarea infrastructurii sociale și consolidarea conexiunilor între oameni. Ca parte a acestui sprijin, la Spitalul Rezina au fost renovate secția de boli contagioase și secția de chirurgie, în ambele orașe au fost reparate și au primit asistență tehnică școlile de șah, iar pe podul care leagă cele două maluri, pentru prima dată din 1993, a fost instalat iluminatul public. Și suntem bucuroși să menționăm că toate acestea sunt bine întreținute și sunt de folos oamenilor”, a spus Agi Veres, directoare adjunctă PNUD pentru Europa și CSI, aflată într-o vizită în regiune.
Rezina UE 3

Un alt proiect important a vizat școala de șah din Rezina, frecventată de aproape 100 de copii. Instituția a fost reparată în 2016 și dotată cu tot echipamentul necesar. Concomitent, a fost renovat un club de șah din Rîbnița, iar în 2018. s-a desfășurat un turneu între cele două școli.

Sistemul de iluminat de pe podul peste Nistru, care leagă Rezina și Rîbnița, a fost reparat la sfârșitul anului trecut. Becurile, cu 500% mai eficiente din punct de vedere energetic decât cele sovietice, s-au aprins pentru prima dată după 26 de ani. Acum locuitorii celor două orașe pot călători în siguranță dintr-o parte în alta a râului chiar și noaptea.

„Programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii” asigură condiții mai bune de trai deja de 10 ani. Vizita de azi la Rezina este o bună oportunitate de a arăta cum acest program european pe termen lung a dezvoltat cooperarea și interacțiunea între cele două maluri ale râului Nistru. El a îmbunătățit semnificativ și concret viața de zi cu zi a cetățenilor”, a afirmat Marco Gemmer, șeful Secției Operațiuni a Delegației UE în Republica Moldova.

Uniunea Europeană a alocat pentru toate aceste proiecte, de care beneficiază circa 60 000 de persoane, aproape jumătate de milion de euro (428 000 euro).
REZINA UE 2
„Suntem recunoscători Uniunii Europene şi PNUD pentru contribuția valoroasă adusă la îmbunătățirea vieții locuitorilor din Republica Moldova şi în special a celora aflați în perimetrul Zonei de Securitate, precum şi pentru aportul productiv la promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între populația de pe ambele maluri ale râului Nistru”, susține Alin Gvidiani, șeful Biroului politici de reintegrare a Guvernului Republicii Moldova.

Directoarea adjunctă PNUD pentru Europa și CSI Agi Veres se află în Republica Moldova într-o vizită de două zile. Ea s-a întâlnit cu reprezentanții Guvernului, partenerilor de dezvoltare, societății civile, precum și echipa de țară ONU, participând totodată la lansarea Raportului de Dezvoltare Umană pentru 2019.