Să trăim ca-n Europa!

Video. Păstrăvărie dezvoltată cu suport UE

Video. Păstrăvărie dezvoltată cu suport UE

02/02/2015
|
Comments off
|

Pescar ajuns la a cincea generaţie, Alexandru Postică din Ternovca, Slobozia, a pus pe picioare cea mai modernă păstrăvărie din Republica Moldova. Pentru a-şi dezvolta afacerea, el a primit un grant de 15 mii de dolari din fonduri europene, prin intermediul Programului de „Susţinere a Măsurilor de Promovare a Încrederii”. De granturi similare au beneficiat alţi 41 de tineri de pe ambele maluri ale Nistrului, relatează Mesager.
Alexandru Postică a reuşit să realizeze un vis pe care l-au avut toţi bărbaţii din familia lui: tatăl, bunelul şi chiar străbunelul, acela de a avea propria fermă piscicolă. „Pe când eram student la Facultatea de Biologie şi Chimie a Universităţii din Tiraspol, ideea de a creşte peşte în bazin mi s-a părut foarte interesantă, încât am decis să mă transfer la Facultatea de Piscicultură din Herson. M-am specializat în creşterea de sturion”, afirmă Alexandru.

Antreprenorul spune că primul peşte de vânzare l-a crescut în condiţii rudimentare, de care-şi aminteşte zâmbind. „Primii peşti i-am crescut în bazine de înot pentru copii. Deşi era o cantitate mică, am crezut că voi avea probleme cu desfacerea pe piaţă, dar, cum peştele nu are nevoie de prea multă reclamă, lucrurile au mers bine”, spune antreprenorul.

Când a văzut că cererea depăşeşte oferta, Alexandru a înţeles că trebuie să facă ceva pentru a-şi dezvolta afacerea. „Am dat de un spot publicitar din care am aflat că antreprenorii începători pot beneficia de ajutor financiar în formă de grant. Nu am crezut că am să izbutesc. Ca să beneficiezi de granturi din fonduri europene e nevoie să-ţi pui mintea în mişcare, să ai cunoştinţe”, susține Alexandru.

Acum, el este unul dintre cei 41 de tineri de pe ambele maluri ale Nistrului care beneficiază de granturi de până la 15 mii de dolari prin intermediul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. Iar cu banii obţinuţi din fonduri europene, ferma din Ternovca a devenit unică în Moldova. Alexandru Postică mai spune că fără ajutorul venit din partea UE nu ar fi reuşit să reanimeze ferma.

Ferma piscicolă de la Ternovca are o suprafaţă de circa 400 de metri pătraţi. Anual, aici poate fi crescută o cantitate de circa 14 tone de păstrăv. Toată munca le revine membrilor familiei Postică, formată din părinţii lui Alexandru, precum şi altor doi angajaţi, care au grijă ca peştele să crească în cele mai bune condiţii. Acum, Alexandru Postică ştie că şi fiul lui va duce mai departe ce a început cândva tatăl lui – afacerea cu peşte.