Să trăim ca-n Europa!

Victor Ponta: Sistemul bancar trebuie reformat, iar persoanele care au furat miliardul - trase la răspundere

Victor Ponta: Sistemul bancar trebuie reformat, iar persoanele care au furat miliardul – trase la răspundere

28/08/2015
|
0 Comments
|

Pentru a evita noi delapidări financiare, sistemul bancar trebuie reformat, iar persoanele care au furat miliardul – trase la răspundere. Opinia aparţine premierul român, Victor Ponta, care a promis că Bucureştiul ne va ajuta să facem ordine în sistemul bancar, iar banii să fie întorşi, relatează Mesager.
„Sigur că am auzit de faimosul miliard, cum să n-aud(…) România a trecut la rândul ei printr-o criză mai mare, mai mult de un miliard. E adevărat, la începutul anului 2000, şi atunci au fost momente dificile, şi că nu numai la dumneavoastră s-a întâmplat, dar uite că n-aţi reuşit să evitaţi ceea ce a păţit şi România. Pot să vă asigur de faptul că în toate cauzele, şi în aceasta, şi în absolut toate cauzele care ţin de încălcarea legii, de fapte de corupţie, de fraude transfrontaliere, există o relaţie deja stabilită şi funcţională între instituţiile de parchet, între autorităţile financiare. Noi avem structuri de combatere a spălării banilor, a traficului internaţional de diverse fonduri şi nu doar România.”, a declarat oficialul român aflat în vizită la Chișinău.

„România cu siguranţă, va sprijini şi sprijină autorităţile din Republica Moldova pentru a-i găsi pe cei vinovaţi şi, dacă se poate, pentru recuperarea banilor. E la fel de important, ca şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi, dacă pot fi recuperaţi banii. Cu siguranţă facem lucrul acesta”, a mai spus Victor Ponta.

Șeful Executivului de la București l-a asigurat pe omologul său, Valeriu Streleţ, că Banca Naţională şi Guvernul României vor acorda toată asistenţa pentru reformarea şi securizarea sistemului bancar şi, cel mai important, pentru recuperarea banilor furaţi de la cele trei bănci.

Cazul dispariţiei miliardului a ieşit la iveală după ce Banca Națională a Moldovei a constatat că trei bănci au acordat împrumuturi în valoare totală de un miliard, reprezentând 15% din PIB-ul ţării. Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, deţin aproape o treime din activele bancare ale ţării, inclusiv bani pentru plata pensiilor. Tranzacţiile par că au fost efectuate în decurs de câteva zile, chiar înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 2014.
Procurori anticorupţie efectuează cercetări.
Sursa: trm.md