Să trăim ca-n Europa!

Victor Ponta, din nou la DNA: expertiza financiar-contabilă în dosarul său a fost finalizată

Victor Ponta, din nou la DNA: expertiza financiar-contabilă în dosarul său a fost finalizată

19/08/2015
|
0 Comments
|

Premierul Victor Ponta a fost chemat miercuri, la ora 11, la Direcția Națională Anticorupție pentru a i se prezenta rezultatele expertizei financiar-contabile dispusă de procuror în dosarul „Turceni Rovinari”, dosar în care este inculpat.
Victor Ponta a ajuns miercuri pentru a treia oară în fața procurorilor anticorupție. Până acum, la precedentele intâlniri, Ponta a refuzat să dea declarații, invocând dreptul la tăcere.Întrebat dacă la această întâlnire va da declarații, Ponta a răspuns: ”Cum dorește procurorul”.
La sosirea la DNA, Ponta a fost huiduit de câteva persoane aflate în apropierea sediului instituției. O persoană i-a cerut demisia. Întrebat de jurnaliști despre această situație, Ponta a răspuns cu o întrebare: ”Cine sunt oamenii?”.
La mijlocul lunii iulie, premierul a fost informat de către procurori că s-a dispus o expertiză financiar-contabilă în dosar pentru a se stabili cu exactitate prejudiciul adus statului.
În momentul în care procurorii DNA au pus în mişcare acţiunea penală pe numele premierului Victor Ponta şi i-au schimbat calitatea din suspect în inculpat în dosarul “Turceni-Rovinari”, aceștia i-au pus și sechestru asigurător pe o parte din avere.
Premierul este anchetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul colegului său de partid, Dan Șova.
Procurorii DNA îl acuză pe Victor Ponta că ar fi emis mai multe facturi în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a lui Dan Şova. Anchetatorii au stabilit că, în realitate, premierul nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare cu Şova. Mai mult, în perioada efectuării unor controale fiscale, Ponta s-ar fi înţeles cu Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, “pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia”, spun procurorii anticorupţie.
O parte din sumele obţinute de la SCA “Şova şi Asociaţii” au fost folosiți pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti. Firma lui Dan Şova i-ar fi cumpărat premierului şi un autoturism Mitsubishi Lancer Evo 10, “la solicitarea expresă” a acestuia.
Și senatorul Dan Şova este urmărit penal pentru fals în înscrisuri, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma “Şova şi Asociaţii” a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexele Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Sursa: euroactiv.ro