Să trăim ca-n Europa!

Vicepremierul Nicu Popescu: „Prioritatea absolută a diplomației noastre este aderarea la Uniunea Europeană”

Vicepremierul Nicu Popescu: „Prioritatea absolută a diplomației noastre este aderarea la Uniunea Europeană”

21/01/2023
|
0 Comments
|

Aderarea la Uniunea Europeană este, potrivit ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, „prioritatea absolută” a diplomației de la Chișinău. Vicepremierul a dat asigurări, în cadrul unor consultări publice cu privire la planul de acțiuni al Guvernului pe politică externe, pentru anul curent, că autoritățile de la Chișinău fac tot posibilul pentru realizarea acestui deziderat.

„Prioritatea absolută o reprezintă aderarea la UE, și aici suntem ferm convinși că vom reuși să aducem Moldova în Uniunea Europeană”, a declarat șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu.

Amintim că Comisia Națională pentru Integrare Europeană a constat, recent, că nouă acțiuni din cele 35 incluse în Planul de acțiuni pentru implementarea recomandărilor Uniunii Europene nu au fost realizate până la sfârșitul anului 2022, așa cum era prevăzut. Însă, Comisia, care a evaluat nivelul de realizare a acestora, precizează că 16 sunt realizate și nouă se află la etapa finală. Președinta Maia Sandu a menționat, după ședința Comisiei Naționale, că măsurile rămase trebuie să fie finalizate până la sfârșitul lunii martie. Potrivit șefei statului, este necesar ca toate instituțiile responsabile să accelereze eforturile de implementare a Planului de acțiuni.

Precizăm că pentru a începe negocierile pentru aderare la Uniunea Europeană, Republica Moldova urmează să îndeplinească nouă condiții formulate în opinia Comisiei Europene și aprobate de Consiliul European odată cu oferirea, pe 23 iunie 2022, a statutului de țară candidată pentru aderare la UE. Recent, președinta Maia Sandu a declarat că țara noastră „ar trebui” să devină țară membră a UE „până la sfârșitul deceniului”.

Sursa: moldova1.md