Să trăim ca-n Europa!

Valeriu Matei: Dacă ar fi existat coerenţă, Moldova ar fi fost un stat integrat în UE

Valeriu Matei: Dacă ar fi existat coerenţă, Moldova ar fi fost un stat integrat în UE

04/08/2016
|
0 Comments
|

Republica Moldova are multe probleme fundamentale încă nesoluţionate. Dacă ar fi existat o coerenţă în materie de politică internă şi externă, Republica Moldova ar fi fost un stat integrat în Uniunea Europeană şi în structurile de securitate nord-atlantice, ceea ce i-ar fi asigurat un viitor cert. Despre aceasta a spus directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, istoricul Valeriu Matei, într-un interviu pentru IPN.

Valeriu Matei susţine că traiectoria politică a Republicii Moldova a fost în acest sfert de veac foarte sinuoasă, cu paşi timizi spre libertate şi dramatice reîntoarceri la trecutul totalitar. „Nu s-a constituit, în aceşti 25 de ani, o economie funcţională, statul de drept nu şi-a consolidat structurile, nu a fost refăcută conştiinţa naţională şi civică, societatea civilă este deosebit de slabă, gradul de dezinformare a populaţiei este destul de avansat. Toate acestea au şi făcut posibilă manipularea populaţiei ca să voteze formaţiuni politice care optau mai mult pentru trecutul sovietic decât pentru viitorul european”, a opinat istoricul.

Pentru a depăşi problemele cu care se confruntă ţara, Valeriu Matei spune că e nevoie, în primul rând, de voinţă politică în promovarea dominantei europene, lucru care nu se poate face fără a respecta adevărul în problemele identitare. În opinia sa, o populaţie care nu ştie ce origini are, care e numele limbii materne, de unde vine, ce valori istorice, cultuale şi spirituale a moştenit – nu va şti nici încotro să meargă.„Fără refacerea şi consolidarea conştiinţei civice şi naţionale, fără consolidarea societăţii civile, informatizarea tuturor structurilor societăţii şi informarea corectă a acesteia – viitorul nu poate fi decât sumbru”, a subliniat Valeriu Matei.

La 25 de ani de Independenţă, marcată pe 27 august, Agenţia de presă IPN „s-a autosesizat” să adune un portret a ceea ce constituie astăzi Republica Moldova. Pentru aceasta a provocat mai multă lume, inclusiv oameni de stat, politicieni, businessmeni, activişti civici, artişti, dar şi persoane fără funcţii şi titluri, dar care au ce spune. Tabloul generic se numeşte: „Gânduri despre şi pentru Moldova”, iar materialele sunt publicate din 18 iulie.

Surza: ipn.md