Să trăim ca-n Europa!

Undă verde liberalizării vizelor pentru Ucraina, Georgia și Kosovo

Undă verde liberalizării vizelor pentru Ucraina, Georgia și Kosovo

20/12/2015
|
0 Comments
|

Comisia Europeană (CE) a avizat pozitiv liberalizarea regimului de vize de scurt sejur pentru cetățenii din Ucraina, Georgia și Kosovo și a cerut guvernelor blocului comunitar să-și dea acordul final pentru adoptarea acestei măsuri, a anunțat vineri președintele CE, Jean-Claude Juncker, citat de agenția DPA.

Șeful executivului comunitar a declarat că întâlnirea avută miercuri cu președintele ucrainean Petro Poroșenko a permis „eliminarea ultimelor obstacole care au blocat drumul către o decizie pozitivă cu privire la liberalizarea vizelor pentru Ucraina”, fără să ofere detalii.

Însă el s-a referit cel mai probabil la preocupările privind la întârzierea implementării reformelor promise de guvernul de la Kiev, confruntat cu o criză economică și cu separatismul prorus. Totuși, după discuția cu Juncker, Poroșenko a promis continuarea reformelor promise. „Ucraina va continua reformele sistemice în domeniile justiție, afaceri interne și pentru combaterea corupției”, a asigurat liderul ucrainean.

Însă există în continuare posibilitatea ca unele state membre ale blocului comunitar să aibă rezerve față de liberalizarea vizelor pentru Ucraina, Georgia și Kosovo sau numai pentru una ori două dintre ele. O cauză a acestei reticențe ar putea fi migrația, unele guverne temându-se de creșterea numărului celor care ar putea astfel să profite pentru a-și găsi un loc de muncă în statele vest-europene. În ce privește Kosovo, o problemă suplimentară o constituie faptul că cinci țări din UE (România, Grecia, Slovacia, Cipru și Spania) nu i-au recunoscut independența ca stat.

SURSA: Agerpres