Valoarea echipamentului medical este de aproximativ 1 milion de euro și este una dintre cele mai mari donații din partea Uniunii Europene și OMS.

De asemenea, la Chișinău au ajuns consumabilele pentru echipamentul medical donat anterior, cele 356 de concentratoare de oxigen și 210 pulsoximetre, pentru a asigura asistență medicală neîntreruptă și de calitate pentru copii și maturi.

Donația aparatelor de ventilare pulmonară și a monitoarelor pentru pacienți face parte din răspunsul Uniunii Europene și al Organizației Mondiale a Sănătății la pandemia COVID-19, ce a înregistrat până la ora actuală peste 79,9 milioane de cazuri în 216 de țări și teritorii în întreaga lume. Până la 29 decembrie 2020, în Republica Moldova s-au înregistrat 141.924 cazuri.

La 27 martie 2020, Uniunea Europeană a anunțat un pachet de asistență în valoare de 30,5 de milioane euro pentru a contribui la acțiuni de prevenire, detectare și răspuns la pandemia de COVID-19 în țările Parteneriatului Estic. Fondurile inițiale au fost utilizate pentru a răspunde necesităților imediate de urgență, precum procurarea de echipamente personale de protecție, instruirea lucrătorilor medicali și altui personal implicat în lupta cu COVID-19 și informarea populației despre măsurile de protecție. Pe termen lung, asistența va fi destinată fortificării capacității țării de a răspunde la situațiile de urgență în sănătate publică și sistemul de sănătate va spori accesul la tratamentul cu oxigen, necesar pacienților.

Proiectul are la bază sprijinul continuu al Uniunii Europene, OMS și al Națiunilor Unite acordat Republicii Moldova.

Sursa: jurnal.md