Există potențial care poate fi sporit în asistența oferită sectorului asociativ moldovenesc de către Uniunea Europeană (UE). Această părere aparține lui Jerzy Pomianowski, directorul executiv al Fundației Europene pentru Democrație şi a fost expusă în cadrul unui interviu acordat Agenției IPN.
„Uneori spun colegilor mei de la Comisia Europeană și de la alte instituții europene să schimbe accentul de pe acordarea banilor la modul cum sunt cheltuiți banii. … Propunerea mea este de a avea aceeași sumă de bani, dar pentru sute de proiecte mai mici, fiecare dintre care câte 30.000 de euro. Acest lucru va fi mult mai benefic pentru societatea civilă din Moldova”, opinează Jerzy Pomianowski.
El crede că asistența acordată pentru mai puține proiecte, dar cu sume mai înalte, avantajează organizațiile non-guvernamentale consacrate: “… Stabilirea unui prag de proiecte în valoare minimă de 300.000 de euro nu cred că este ceva bun pentru Moldova, deoarece, doar 5 sau 6 organizații cu capacități mai mari vor putea pregăti cereri pentru astfel de proiecte.”
Chiar dacă Europa poate face mai multe pentru sectorul asociativ din Moldova, Pomianowski spune că moldovenii trebuie să-și facă „temele pe acasă”.
„Cu certitudine, putem face mai mult în Europa. Dar, în același timp, noi nu trebuie să ne așteptăm că cineva va face pentru noi tema de acasă. În acest sens, ar trebui să fim, de asemenea, foarte atenți în ceea ce privește logica conform căreia societatea civilă activează doar dacă primește finanțare”, conchide Directorul Fundației Europene pentru Democrație.
El a explicat că în prezent UE oferă mai multă asistență decât în anii ’90: „Uniunea Europeană nu a oferit atât de multă asistență pentru societatea civilă la începutul anilor 90. Astăzi, în cadrul programelor Parteneriatului Estic. Europa investește mai mult în societatea civilă”.
În fine, Jerzy Pomianowski avertizează asupra anumitor riscuri legate de finanțarea sectorul asociativ: „… O parte a societății civile arată mai mult ca firme de consultanță profesională decât ca societate civilă reală, care lucrează cu oamenii”, a spus el în interviul pentru IPN.
Sursa:ipn.md