Să trăim ca-n Europa!

UE finanţează 20 de proiecte de infrastructură socială pe ambele maluri ale Nistrului

UE finanţează 20 de proiecte de infrastructură socială pe ambele maluri ale Nistrului

13/11/2015
|
0 Comments
|

20 de comunităţi de pe ambele maluri ale Nistrului vor implementa proiecte de infrastructură socială, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Iniţiativele au fost selectate în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. Peste 3 milioane de euro vor fi investiţi pentru condiţii mai bune pentru populaţie în instituţii medicale, educaţionale, de cultură şi sport, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al echipei Programului, lucrările de renovare vor fi lansate până la finele lui 2015. Valoarea financiară a fiecărui proiect variază de la 94 de mii la 190 de mii de euro. „Uniunea Europeană face tot posibilul pentru a susţine platformele de cooperare comună ale reprezentanţilor autorităţilor locale şi societăţii civile de pe cele două maluri ale râului Nistru”, a afirmat ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.

Proiectele au fost selectate din rândul celor 135 de propuneri depuse de 95 de localităţi de pe ambele maluri ale Nistrului. „Suntem încântaţi să vedem cum reprezentanţii comunităţilor locale, partenerii de implementare şi beneficiarii îşi direcţionează eforturile spre identificarea propunerilor care vizează sporirea încrederii între oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Suntem convinşi că realizarea acestor proiecte va contribui esenţial la îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor”, susţine reprezentanta adjunctă PNUD Moldova, Narine Sahakyan.

Printre edificiile care vor fi modernizate sunt Centrul de reabilitare a victimelor violenţei domestice şi a traficului de fiinţe umane din Tiraspol, secţia Boli infecţioase a spitalului raional din Rezina, şi altele. O atenţie deosebită a fost oferită şi comunităţilor în care anterior nu au fost realizate proiecte prin intermediul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. În acest sens, Centrul Contact şi ONG-ul Interaction din Tiraspol au oferit consultanţă în domeniul consolidării capacităţilor pentru reprezentanţi din peste 50 de localităţi. Numărul iniţiativelor susţinute este repartizat în mod egal pe ambele maluri ale râului Nistru.

Începând cu anul 2009, prin intermediul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” au fost realizate peste 50 proiecte de îmbunătăţire a obiectelor de infrastructură socială. Programul este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).