Să trăim ca-n Europa!

Ucraina adună probe pentru a aduce Rusia în faţa unei instanțe internaţionale

Ucraina adună probe pentru a aduce Rusia în faţa unei instanțe internaţionale

13/09/2016
|
0 Comments
|

Ucraina strânge dovezi pentru a aduce în faţa Curţii Penale Internaționale generali şi oficiali ruşi de rang înalt, pentru anexarea Crimeei și pentru încurajarea conflictului din estul Ucrainei, soldat cu aproape 10.000 de morţi.

Iuri Lutsenko, procurorul general al Ucrainei, a declarat că, mai întâi, oficialii ruşi vor fi judecaţi in absentia în Ucraina, pentru ca apoi să fie duşi în faţa instanţei de la Haga unde ar putea avea “soarta lui Slobodan Miloşevici”, scrie The Financial Times.

Declaraţiile sale vin după ce procurorii ucraineni au publicat, luna trecută, extrase din nişte interceptări telefonice explozive.

În mai multe înregistrări apare Serghei Glaziev, consilierul pentru Ucraina al preşedintelui Vladimir Putin, care, la începutul lui 2014, îi sfătuia pe rebelii din Crimeea şi sud-estul Ucrainei să provoace revolte, pentru a crea un pretext în vederea unei intervenţii militare ruseşti.

Într-una dintre convorbiri, Glaziev îi spune unei persoane: “Am ordin direct de la conducere să provocăm agitaţie în Ucraina … Deci, trebuie să scoţi oamenii în stradă … Poporul trebuie să se adune în piață și … să ceară ajutorul Rusiei” împotriva noului guvern de la Kiev.

Mai târziu, într-o discuţie cu o persoană din Odesa, consilierul preşedintelui rus reiterează faptul că “este foarte important ca oamenii să facă apel la (ajutorul) lui Putin”, cerându-i personal acestuia să-i protejeze.

Dacă înregistrările sunt reale, ele demonstrează că Rusia a încercat să declanşeze proteste faţă de autorităţile de la Kiev în regiunile cu importante comunităţi ruseşti din Ucraina, de la Harkiv, în est, până la portul Odesa, din sud. Asta ar veni în sprijinul scenariului avansat de unii experţi, potrivit căruia Putin a plănuit anexarea unei porţiuni mult mai mari din Ucraina, care ar fi urmat să se numească “Noua Rusie”.

Glaziev a calificat înregistrările drept un “nonsens”, dar analişti ruşi şi ucraineni cred că ele sunt adevărate.

Procurorul general al Ucrainei ştie că un proces la Haga ar dura ani de zile, dar spune că autorităţile ucrainene au înaintat deja instanţei probe necesare pentru o acţiune în instanţă.

Iniţial, Putin a negat că “omuleţii verzi” apăruţi în Crimeea, la câteva zile după ce preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a fost alungat de la putere în urma protestelor din stradă, în februarie 2014, erau soldaţi ruşi. Ulterior, liderul de la Kremlin a recunoscut acest lucru.

În schimb, Moscova a negat că ar fi avut vreun amestec în conflictul din estul Ucrainei şi că soldaţi ruşi au pătruns pe teritoriul acestei ţări pentru a-i sprijini pe separatiştii ucraineni din Donbass.

Sursa: euroactiv.ro