Să trăim ca-n Europa!

Theresa May: O prioritate a negocierilor va fi găsirea unei soluţii pentru drepturile cetăţenilor UE din Marea Britanie

Theresa May: O prioritate a negocierilor va fi găsirea unei soluţii pentru drepturile cetăţenilor UE din Marea Britanie

27/02/2017
|
0 Comments
|

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a declarat că una dintre priorităţile negocierilor pentru ieşirea ţării din blocul comunitar va fi găsirea unei soluţii pentru drepturile cetăţenilor europeni care locuiesc în Regatul Unit, transmite Reuters.
”Cred că în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor europeni din Marea Britanie, aici premierul a fost destul de clară că vrea ca această problemă să reprezinte o prioritate a negocierilor cu celălalte state membre”, a declarat purtătorul de cuvânt al şefului Guvernului, scrie News.ro.
Însă, prim-ministrul britanic nu a propus un calendar pentru politicile ei vizavi de imigraţie.
”Întreaga idee a prelăurii controlului după ce ieşim din blocul comunitar se referă la faptul că decizia cu privire la migraţie să fie luată la nivel naţional”.
Premierul Theresa May a promis că va invoca până la finele lunii martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, prin care va declanşa procesul formal de retragere a Marii Britanii din UE. De asemenea, primele negocieri ar putea să înceapă abia în luna iunie, după informarea celorlalte 27 de ţări membre ale UE.
Membrii Camerei Comunelor au aprobat, la începutul lunii februarie, cu 494 de voturi ”pentru” şi 122 ”împotrivă” proiectul legislativ de autorizare a executivului cu puterea de declanşare a procedurii de ieşire din UE.
Politicienii pro-europeni speră că în a doua cameră legislativă ar putea să existe mai multă opoziţie din partea reprezentanţilor nealeşi şi, prin urmare, mai puţin îngrijoraţi de sfidarea deciziei luată de popor.
SURSA: radiochisinau.md