Să trăim ca-n Europa!

Summitul G7 din 2018 a constat în discuții „sincere și deschise” și s-a finalizat cu un „acord de a fi în dezacord”

Summitul G7 din 2018 a constat în discuții „sincere și deschise” și s-a finalizat cu un „acord de a fi în dezacord”

10/06/2018
|
0 Comments
|

Cel de-al 44-lea summit al G7 (grupul principalelor şapte state industrializate – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA) s-a încheiat sâmbătă, în localitatea canadiană La Malbaie, cu un „acord de a fi în dezacord” între Statele Unite şi partenerii acestora, dar care cel puţin a permis, după negocieri anevoioase până în ultimul moment, să se ajungă la o declaraţie comună, notează Agerpres citând EFE.m

În conferinţa de presă de finalul reuniunii, Trudeau a arătat totodată clar că aceasta s-a încheiat fără acord pe temele cele mai spinoase, că nimeni nu a obţinut ca Trump să-şi schimbe opinia cu privire la comerţ sau la schimbările climatice şi că principalul rezultat al întâlnirii este că discuţiile au fost „sincere şi deschise”.

În comunicatul final, G7 s-a angajat să „modernizeze” Organizaţia Mondială a Comerţului pentru a o face „mai corectă cât mai curând posibil” şi şi-a exprimat voinţa de a reduce barierele comerciale, atât tarifare, cât şi netarifare, şi subvenţiile.

Citiți și Summitul G7 din Canada a creat o ruptură între SUA și celelalte state. Donald Trump și Justin Trudeau s-au acuzat de „lipsă de onestitate”

În materie comercială, G7 a solicitat de asemenea iniţierea în acest an de negocieri asupra normelor internaţionale privind „subvenţiile industriale” care distorsionează piaţa şi acţiunile companiilor de stat care denaturează comerţul.

G7 s-a angajat totodată în comunicatul final să ia măsuri contra „elementelor străine care doresc să submineze societăţile noastre democratice, instituţiile, procesele noastre electorale, suveranitatea noastră şi securitatea noastră”.

Comunicatul G7 exprimă „profunda preocupare pentru lipsa respectării drepturilor omului şi a principiilor democratice de bază în Venezuela, precum şi pentru criza economică scăpată de sub control şi repercusiunile sale economice”.
Sursa: caleaeuropeana.ro