Să trăim ca-n Europa!

Sprijin european: noul punct de trecere a frontierei de la Palanca va fi dat în exploatare până la finele lui 2018

Sprijin european: noul punct de trecere a frontierei de la Palanca va fi dat în exploatare până la finele lui 2018

20/04/2018
|
0 Comments
|

Punctul de trecere a frontierei de stat de la Palanca, administrat în comun de autoritățile din Republica Moldova și Ucraina, este construit din temelie cu ajutorul Uniunii Europene și va fi dat în exploatare până la finele lui 2018. În acest punct, controlul călătorilor, al autoturismelor şi mărfurilor se va face o singură dată – pe teritoriul Republicii Moldova, de vameșii și polițiștii de frontieră din ambele țări. Autoritățile estimează că timpul de așteptare se va reduce în jumătate, în timp ce fluxurile de pasageri și mărfuri vor crește. Totodată, datorită controlului comun la frontieră, infracţiunile vor putea fi depistate mai uşor.

Noua construcție va fi amplasată pe un teritoriu de 2,6 hectare și va include o clădire administrativă modernă cu peste 30 de birouri pentru angajații Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal din Republica Moldova și Ucraina, spații special amenajate pentru controlul autoturismelor și camioanelor etc.

Construit în conformitate cu standardele internaționale, punctul de trecere va fi ajustat la necesitățile tuturor călătorilor, inclusiv ale persoanelor cu dizabilități, solicitanților de azil, antreprenorilor etc. De condiții mai bune se vor bucura și cei care traversează frontiera pe jos sau pe biciclete, pentru ei urmând să fie construit un post de control pietonal. Toate încăperile vor fi dotate cu echipament performant pentru efectuarea controlului la frontieră.

www.ionbuga.com (37)_preview
„Noi, ca Guvern, ne dorim să le asigurăm cetățenilor noștri un trai mai bun, însă acest lucru nu este o noțiune abstractă, ci pornește de la lucruri foarte concrete. Vrem servicii moderne și eficiente pentru oameni, iar asta înseamnă ca aceștia să stea cât mai puțin la coadă sau în așteptarea unor proceduri efectuate de autorități. M-am bucurat să aud de la experți că după lansarea acestui punct de trecere a frontierei, timpul de așteptare în vamă se va reduce cu 20 la sută”, a afirmat Pavel Filip, prim-ministrul Republicii Moldova.

Se estimează că după darea în exploatare a noului punct de trecere, vor crește semnificativ fluxurile de pasageri și de mărfuri. Asfel, dacă până acum aproximativ 600 mii de persoane traversau anual frontiera prin punctul Palanca, graţie noii construcții, numărul se va dubla. Totodată, va crește de cel puțin două ori și numărul vehiculelor care trec frontiera prin acest punct.
În prezent punctul de trecere a frontierei de la Palanca este situat într-un edificiu vechi, iar infrastructura nu mai face față numărului mare de pasageri și autovehicule care traversează hotarul.

www.ionbuga.com (11)_preview

Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat: „Asistența acordată de Uniunea Europeană pentru construcția acestui punct de trecere a frontierei operat în comun va îmbunătăți punerea în aplicare a principiilor de gestionare integrată a frontierelor, în conformitate cu cele mai bune practici ale UE și va avea ca efect facilitarea comerțului, ceea ce va contribui la stabilizarea economică și dezvoltarea durabilă a regiunii. În același timp, cetățenii vor beneficia de condiții îmbunătățite de trecere a frontierei, conform standardelor europene”.

Dafina Gercheva, Coordonatoarea Rezidentă ONU și Reprezentanta Permanentă PNUD în Republica Moldova, a remarcat: „Scopul principal al proiectului este de a sprijini eforturile Republicii Moldova și Ucrainei în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, prevăzute în Agenda 2030, prin creșterea eficienței și transparenței procedurilor de control la frontieră. Introducerea ghișeului unic și îmbunătățirea procedurilor de trecere a frontierei vor accelera fluxul de pasageri și transport, vor reduce riscurile de corupție și vor contribui la combaterea criminalității transfrontaliere. Noul punct de trecere va facilita, de asemenea, activitățile economice și comerțul, ceea ce contribuie în mod direct la reducerea sărăciei,a creșterea economică și asigurarea durabilității”.

Bugetul pentru construcția punctului de trecere a frontierei de stat Palanca, operat în comun pe teritoriul Republicii Moldova, se cifrează la 5,56 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane sunt acordate de Uniunea Europeană, iar 1,06 milioane de euro – de Guvernul Republicii Moldova. Proiectul este implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

www.ionbuga.com (6)_preview

Până la darea în exploatare a noului punct de trecere, la Palanca activează un punct de trecere temporar, care asigură controlul la frontieră. Punctul de trecere a frontierei de la Palanca este situat la frontiera de sud-est a Republicii Moldova, la aproximativ 150 kilometri de Chișinău. Inaugurarea punctelor comune de trecere a frontierei se înscrie în Acordul de Asociere semnat între Moldova și Uniunea Europeană.