Spitalul raional şi Direcţia Situaţii Excepţionale din Căuşeni au fost racordate, din fonduri europene, la sisteme de încălzire pe biomasă şi de producere a apei calde de la energia solară. Acestea sunt primele instituţii de profil din Republica Moldova ce vor utiliza asemenea tehnologii de energie regenerabilă. Valoarea totală a investiţiei este de 203 mii euro acordaţi în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
„Îmi face o deosebită plăcere să fiu parte la lansarea acestor două noi sisteme de încălzire în Căuşeni ce simbolizează dezvoltarea continuă a sectorului energiei din biomasă în R. Moldova. Spitalul de aici este primul din ţară conectat la un sistem de încălzire pe biomasă în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă, iar Departamentul Situaţii Excepţionale este prima instituţie de acest profil beneficiară a proiectului. Ne bucurăm că ambele instituţii vor avea acces şi la apă fierbinte datorită colectoarelor solare. De noile investiţii vor beneficia înainte de toate oamenii care vor avea un mediu mai confortabil. Tehnologiile eco oferă şi posibilitatea de a face economii şi a de utiliza energia produsă local”, a declarat Aneil Singh, Şeful Secţiei Cooperare în cadrul Delegaţiei Uniunii Europene din Republica Moldova.
Spitalul din Căuşeni este în prezent cea mai mare instituţie beneficiară a Proiectului Energie şi Biomasă. Blocul curativ al acestuia, conectat la sistemul de producere a energiei termice şi apei calde din surse regenerabile de energie, oferă anual asistenţă medicală la peste 6.000 de persoane. Aici sunt amplasate principalele secţii ale spitalului: terapie intensivă, chirurgie, traumatologie, maternitate, pediatrie, cardiologie ş.a. Capacitatea totală a centralei termice este de 750 kW şi încălzeşte o suprafaţă de peste 6.700 m2, iar cele 30 de colectoare solare vor fi suficiente pentru a asigura apa caldă pentru uzul pacienţilor şi al personalului spitalului.
„Blocul curativ solicită un nivel mai sporit de confort termic şi, înainte de toate, siguranţa livrării agentului termic. Noul sistem de încălzire ne oferă independenţă energetică: vom folosi energia produsă în ţara noastră. Colectoarele solare ne vor asigura cu apă caldă şi vom reduce astfel din costurile la energia electrică. Nu în ultimul rând, apreciem faptul că folosim energie curată, protejând astfel mediul ambiant şi sănătatea oamenilor”, spune Valentina Panfilova, medic la spitalul din Căuşeni.
„Ne bucurăm că proiectele de conectare la sisteme de încălzire pe biomasă se extind şi în instituţiile medicale, de salvatori şi în alte instituţii vitale. Odată cu extinderea acestora se dezvoltă nu doar autonomia energetică locală, dar şi economia locală: se creează noi locuri de muncă, dezvoltă noi afaceri, de care beneficiază bărbaţii şi femeile”, afirmă Stefan Liller, Reprezentantul permanent adjunct al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova.
Departamentul Situaţii Excepţionale este al doilea beneficiar al Proiectului Energie şi Biomasă în această comunitate. Instituţia a trecut de la gaze la încălzirea cu biomasă şi, în plus, şi-a extins suprafaţa încălzită. De asemenea, aici au fost montate colectoare solare ce produc apă caldă de la energia solară. Capacitatea centralei termice este de 90 kW şi va încălzi o suprafaţă de 750 m2 folosită de cei 90 de salvatori.
„Asemenea proiecte de investiţii ajută raionul Căuşeni să reducă dependenţa energetică faţă de furnizorii externi de gaze şi cărbune. În prima sa etapă de implementare (2011-2014), Proiectul Energie şi Biomasă a instalat centrale termice pe biomasă în alte trei comunităţi din raionul Căuşeni: Ciufleşti, Tănătarii Noi şi Cârnăţenii Noi. Ne propunem să extindem asemenea proiecte şi în alte comunităţi”, spune Ion Ciontoloi, preşedintele raionului Căuşeni.
Proiectul Energie şi Biomasă, primul de anvergură în sectorul energiei verzi, lansat în 2011, şi-a propus un mandat ambiţios: de a contribui la producerea sigură, competitivă și durabilă a energiei din biomasă, cea mai viabilă şi accesibilă sursă de energie regenerabilă în Republica Moldova. În cei 5 ani de activitate a realizat o schimbare vizibilă în sectorul energetic naţional:
Peste 130.000 persoane beneficiază de confort termic sporit şi ecologic.
Peste 9.02 mln. EUR au fost investiţi, din fonduri europene, în sisteme de încălzire pe biomasă.
190 de şcoli, grădiniţe, centre comunitare au sisteme moderne de încălzire pe biomasă, inclusiv 10 grădiniţe, centre de sănătate sunt dotate cu panouri solare de producere a apei calde.
1000 de familii îşi încălzesc casele cu energie verde datorită Programului de subvenţionare demarat de Proiectul Energie şi Biomasă.
Proiectul „Energie şi Biomasă” este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Bugetul pentru etapa a doua a proiectului (2015-2017) este de de 9,41 milioane Euro, acordaţi de Uniunea Europeană.