Să trăim ca-n Europa!

Spania și-a reiterat susținerea față de Republica Moldova

Spania și-a reiterat susținerea față de Republica Moldova

09/07/2015
|
0 Comments
|

Intensificarea cooperării între Republica Moldova și Regatul Spaniei, a fost principalul subiect abordat în cadrul întrevederii, care avut loc astăzi, între Viceprim-ministrul, Stephane Bride, ministru al Economiei și Secretarul de Stat pentru Afaceri externe al Regatului Spaniei, Ignacio Ybáñez Rubio. Oficialii au subliniat importanța consolidării relațiilor bilaterale între Moldova și Spania, în special în ceea ce ține de schimburile comerciale, domeniul energetic, infrastructură și transport. Stephane Bride a apreciat nivelul investițiilor spaniole, în Moldova existând 64 de companii din Spania cu investiții de peste 300 mil.lei și a remarcat faptul că potențialul de cooperare în plan economic, necesită a fi valorificat pe deplin. La rândul său, Ignacio Ybáñez Rubio a menționat disponibilitatea Spaniei de a intensifica cooperarea cu Republica Moldova și de a oferi asistența necesară Moldovei, în implementarea reformelor structurale, bazată pe experiența Spaniei. Totodată, în cadrul întrevederii părțile au apreciat tendința de creștere a schimburilor comerciale între cele două țări și au pledat pentru intensificarea cooperării între instituţiile de resort din Moldova şi Spania, responsabile de promovarea exportului şi atragerea investiţiilor.

Menționăm că volumul comerţului exterior (fără a se ţine cont de activitatea comercială a agenţilor economici din raioanele de est) al Republicii Moldova cu Regatul Spaniei în anul 2014, s-a majorat cu 2,83%, comparativ cu anul precedent, înregistrând suma de 59,14 mil. USD.

Sursă:Serviciul de Comunicare și Relații Publice
al Ministerului Economiei al RM