Să trăim ca-n Europa!

Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu președintele României, Klaus Iohannis

Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu președintele României, Klaus Iohannis

20/04/2021
|
0 Comments
|

Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, astăzi, 20 aprilie. Cei doi oficiali au analizat stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei lui Iohannis la Chișinău, în decembrie 2020.

Astfel, în 2021, România a donat Republicii Moldova echipamente medicale și de protecție împotriva COVID-19 în valoare de 2,3 milioane de euro, precum și o cantitate de peste 200 000 de vaccinuri, urmând ca în etapa următoare să realizeze și donația celor 6000 de tone de motorină destinată agricultorilor din Republica Moldova.

Totodată, Iohannis a transmis că România va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova și a subliniat că România rămâne principalul partener al cetățenilor Republicii Moldova.

Cei doi președinți au convenit să continue dialogul bilateral la nivel înalt în vederea aprofundării cooperării pe mai multe dimensiuni, în special în ceea ce privește proiectele bilaterale de importanță strategică, cu accent pe cele din domeniile energiei, transporturilor, precum și al educației sau sănătății.

Precizăm că pe 19 aprilie, Maia Sandu a efectuat o vizită oficială la Strasbourg. Șefa statului a avut întrevederi cu secretarul general al Consiliului Europei (CoE), cu președintele Adunării Parlamentare a CoE, cu președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al CoE și cu președintele Comisiei de la Veneția.

Șefa statului a participat la ceremonia oficială de lansare a Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024 și a susținut un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

 

SURSA: newsmaker.md