Să trăim ca-n Europa!

Scenariul urmărit: O alianță pro-rusă PDM-PSRM-PCRM?

Scenariul urmărit: O alianță pro-rusă PDM-PSRM-PCRM?

16/10/2015
|
0 Comments
|

Ridicarea imunității și reținerea liderului PLDM, Vlad Filat, suspectat că ar fi implicat în frauda bancară de la Banca de Economii, a fost aplaudată rezervat de liderii de opinie de la Chișinău.
Mai muți lideri de opinie au atenționat că evenimentele de joi, 15 octombrie, au evidențiat o tactică perfidă a oligarhului și finanțatorului Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, de a se război cu oponenții politici prin intermediul instituțiilor de stat pe care, potrivit presei, și le-a subordonat. „Scenariul aplicat în raport cu Vlad Filat la prima sedință din sesiunea toamnă – iarnă a Parlamentului nu poate fi numit act de justiție. Este o improvizație făcută peste noapte cu intenția de a-l salva de demisie pe procurorul general, Corneliu Gurin”, consideră analistului politic, Victor Ciobanu.
Stânga jubilează
Nici protestatarii pro-europeni din Piața Marii Adunări Naționale, care au scandat lozinci inclusiv împotriva lui Vlad Filat, nu trăiesc senzația că s-ar fi făcut justiție. În schimb, protestatarii pro-ruși din fața Parlamentului (conduși de Renato Usatîi și Igor Dodon) au sărbătorit încarcerarea lui Filat. Senzația generală este că liderul PLDM a fost tras pe sfoară (fiind, aproape, lipsit de posibilitatea de a reacționa), că oligarhul Plahotniuc a preluat controlul total asupra instituțiilor statului și că în lunile următoare va întoarce țara spre Rusia, cu ajutorul socialiștilor și comuniștilor din Parlament. Iar în cazul unor eventuale alegeri parlamentare anticipate, pentru a-și păstra influența, în special asupra justiției (ca să-și poată asigura libertatea și proteja business-ul), ar putea încăleca, în opinia analiștilor politici, „Partidul Nostru”, condus de Renato Usatîi (pe stânga) și Partidul Popular European, condus de Iurie Leancă (pe dreapta).
Joi, în Parlament, Vlad Filat a menționat că în ajunul ridicarii imunității sale, a discutat, la sediul PDM, cu partenerii din alianță, despre modul în care procurorul general, Corneliu Gurin, urma să-și prezinte, a doua zi, demisia – prin briefing sau prin comunicat de presă. A doua zi, însă, potrivit lui Filat, Plahotniuc a pus în aplicare un „scenariu ticălos”.
Alianța a rămas fără majoritate. Leancă – varianta de rezervă
După ridicarea imunității și reținerea liderului PLDM, Vlad Filat, coaliția pro-europeană de guvernare mai există doar formal. În realitate, spun analiștii, jocul politic în Moldova va fi făcut de PDM, sprijinit tacit (temporar, până la alegeri) de socialiști și comuniști. Aceasta chiar dacă, la această etapă, atât PDM, cât și PL susțin că „alianța nu e beton, dar nu a murit”. De facto, după reținerea lui Vlad Filat, Alianța pentru Integrare Europeană – 3 (constituită din PLDM, PDM și PL) a rămas fără majoritate, votul lui Filat fiind al 51-lea din totalul de 101. „Da, am rămas acum 50 de deputați în AIE-3. Dar mai sunt deputații independenți (3 deputați din grupul Leancă – n.n.), care au spus că vor vota legile necesare pentru prosperarea țării și pentru integrarea europeană”, a menționat liderul PL, Mihai Ghimpu.
Și liderul PDM, Marian Lupu, a sugerat ca deputații neafiliați să fie cooptați în actul de guvernare. „Trebuie să recunosc că noi am greșit din start atunci când nu i-am invitat pe deputații neafiliați la discuții pentru constituirea alianței. Dar această greșeală poate fi reparată”, a menționat Lupu. „Grupul Leancă” a votat joi pentru ridicarea imunității parlamentare a lui Vlad Filat. Mai mult, Leancă l-a acuzat pe liderul PLDM de faptul că l-ar fi determinat să plece din partid.
Ambiguitatea PDM
Vineri, PDM a difuzat o declarație conciliantă în care se menționează că destrămarea AIE-3 ar pune într-o situație delicată țara și cetățenii. „PDM consideră că în acest moment este important să se găsească echilibrul, atât de necesar pentru a nu ne lăsa atrași într-o criză politică profundă, trebuie să manifestăm maturitate, înțelepciune, mult calm și responsabilitate”, se arată în declarația citată.
PDM mai susține că nu-și dorește alegeri anticipate, dar precizează că este pregătit pentru un astfel de exercițiu electoral și că rămâne fidel cursului de integrare europeană.
Streleț: „Nu vom mai participa necondiționat în coaliție”
Premierul Valeriu Streleț, căruia Vlad Filat i-a încredințat conducerea PLDM înainte să fie arestat, a declarat că nu va demisiona, dar a precizat că PLDM nu va mai „participa necondiționat în coaliție”.
„Ţara trebuie să fie guvernată şi va fi guvernată în strictă conformitate cu Constituţia, cu Legea cu privire la Guvern şi cu Programul de activitate a Guvernului. De bună voie nu voi pleca! Nu pot şi nu am dreptul să abandonez oamenii într-o perioadă extrem de complicată. După consultările pe care le-am avut cu partenerii noştri de dezvoltare la Washington, la Bruxelles, la Bucureşti, aveam sentimentul că putem merge înainte şi sunt multe soluţii pe care le putem aplica. Îmi dau seama că pentru a implementa aceste premise va trebui să lupt, personal şi împreună cu acei colegi din Guvern care înţeleg ce înseamnă actul de guvernare. Nu am dreptul să abandonez oamenii care au ieşit în stradă, deoarece le-am spus că înţeleg şi împărtăşesc doleanţele pe care le-au formulat ei”, a menționat Streleț, care a adăugat că după reținerea lui Filat i „s-au dezlegat mâinile” și că acum au dispărut motivele ce l-ar determina să fie „tolernat și atent” cu anumite subiecte sensibile cum ar fi cel despre concesionarea Aeroportului.
Oazu Nantoi, vicepreședinte al Partidului Popular European (lider Iurie Leancă) a declarat că deocamdată nu se poate pronunța asupra posibilității de cooptare la guvernare a celor trei deputați neafiliați: „însă, reieșind din ceea ce se întâmplă în interiorul clasei politice, eu sunt dispus să cred că ar putea să existe un scenariu de creare a unei coaliții de centru-stângă, deoarece din comportamentul Partidului Comuniștilor, mai bine zis din ceea ce a rămas din Partidul Comuniștilor, reiese că acest partid este subordonat lui Plahotniuc. Și dacă mai adăugăm la aceasta și voturile socialiștilor, atunci ar putea fi creată o coaliție moldovenească de centru-stânga, ghidată de Rusia, și care, în plus, ar fi capabilă să aleagă (în Parlament – n.n.) și un nou șef de stat. (…) Rămâne deschisă întrebarea ce se va întâmpla în parlamentul Republicii Moldova: va fi demis acest Guvern sau nu? Dacă va fi demis acest Guvern, atunci sigur că situația va deveni una foarte stresantă, deoarece nimeni nu a anulat perspectiva alegerilor prezidențiale. Totodată Parlamentul poate fi dizolvat în situația când nu va fi capabil să creeze un nou Guvern, conform Constituției în nu mai puțin de două tentative eșuate pe durata a 45 de zile”, a atenționat Nantoi.
O nouă alternativă proeuropeană?
Totuși, faptul că Biroul permanent al Parlamentului nu s-a putut convoca vineri în ședință (deși aceasta a fost anunțată de joi), deoarece, potrivit liderului socialiștilor Igor Dodon, „alianța încă nu știe ce să facă”, alimentează supoziția că „alianța a murit”. Șefa Serviciului de presă al Parlamentului, Svetlana Ursu, a spus că nici nu se cunoaşte când va avea loc următoarea şedinţă a Biroului. Membrii acestuia urmau să decidă vineri dacă să se mai prezinte sau nu în Parlament premierul Valeriu Streleț și Cabinetul său pentru a raporta despre situația din țară – chestiune inclusă joi pe ordinea de zi și neexaminate din cauza agitației determinate de ridicarea imunității parlamentare a deputatului Filat.
În opinia lui Oazu Nantoi, alegerile parlamentare anticipate sunt puțin probabile în Republica Moldova: „Cel mai probabil va fi un proces de cronică instabilitate ce ar putea dura până la următoarele alegeri parlamentare ordinare. Aș prefera ca societatea să folosească acest interval de timp pentru ca în interiorul ei să apară o alternativă cu adevărat democratică și cu adevărat europeană”, consideră Oazu Nantoi.
Procedură de demitere a șefului CNA
Între timp, premierul Streleț a inițiat vineri procedura de demitere a șefului Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru, despre care presa a scris că ar fi aservit oligarhului Vlad Plahotniuc. Șeful Executivului a anunțat că a expediat deja un demers în acest sens la adresa președintelui Nicolae Timofti.
„Acest demers este formulat în temeiul articolul 8 al Legii cu privire la CNA şi constă în iniţierea procedurii de demisie a directorului CNA. Este prerogativa premierului şi rămâne la discreţia preşedintelui. În capul listei de motive este invocat anume faptul că indiferent de statistica triumfalistă prezentată de domnul Chetraru şi faptul că ar fi existat anumite ingerinţe, cu toate că nu i-am dat niciodată indicaţii, indicele de percepţie a corupţiei este în creştere”, a declarat Streleț.
Șeful Executivului a menționat că un element important vizează şi dosarul BEM. „Principalul învinuit continuă să se afle în libertate. Chiar dacă acest învinuit a făcut un autodenunţ”, a menționat Streleț.

Sursa: http://dw.com/p/1GpLd