Să trăim ca-n Europa!

Relațiile UE – Republica Moldova și perspectivele de dezvoltare a acestora au fost discutate în cadrul vizitei de nivel înalt a oficialilor UE la Chișinău

Relațiile UE – Republica Moldova și perspectivele de dezvoltare a acestora au fost discutate în cadrul vizitei de nivel înalt a oficialilor UE la Chișinău

14/09/2021
|
0 Comments
|

O vizită de nivel înalt a oficialilor UE în Republica Moldova se desfășoară în perioada 13-15 septembrie cu participarea doamnei Katarína MATHERNOVÁ – Director General-adjunct pentru Politica de Vecinătate și Negocierile de Extindere a Comisiei Europene și a domnului Michael SIEBERT, Director general pentru Rusia, Parteneriatul Estic, Asia Centrală, Cooperare Regională și OSCE din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă. 

Oficialii UE au avut o întrevedere cu Președintele Republicii Moldova Maia Sandu, precum și cu Președintele Parlamentului, Prim-ministrul, și cu reprezentanții cheie ai Guvernului Republicii Moldova, ai instituțiilor financiare internaționale și ai societății civile. Scopul vizitei a fost de a discuta relațiile UE-Moldova și perspectivele de dezvoltare ulterioară a acestora în cadrul Acordului de Asociere UE – Republica Moldova și al Zonei de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare. În cadrul întrevederilor, părțile au vorbit despre prioritățile agendei de reforme a noului Guvern al Republicii Moldova, în special, în domeniul reformei justiției, precum și pregătirile pentru Summit-ul Parteneriatului Estic ce va avea loc la sfârșitul anului curent, și soluționarea conflictului transnistrean. Totodată, oficialii au abordat aspecte ce țin de asistența UE oferită în sprijinul reformelor, precum și Planul de Redresare Economică pentru Republica Moldova, în valoare de 600 milioane de euro suport din partea Uniunii Europene pentru următorii 3 ani, care a fost lansat în luna iunie.

În cadrul conferinței de presă, dl Siebert a declarat: „Rezultatele recentelor alegeri în Republica Moldova au deschis o perspectivă pozitivă pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor UE- Republica Moldova. Țara a revenit pe calea reformelor atât de necesare, în special în sectorul justiției și în combaterea corupției”. Dumnealui a salutat programul Guvernului, obiectivul căruia este de a apropia Republica Moldova de UE și a reafirmat angajamentul UE de consolidare a asocierii politice și integrării economice a Republicii Moldova. Totodată, dl Siebert si-a exprimat așteptarea unei implicări continui la cel mai înalt nivel cu Guvernul Republicii Moldova în următoarele luni.

Katarína Mathernová a reamintit că „UE își respectă promisiunile: Solidaritatea UE și rolul Echipei Europa au fost recunoscute pe scară largă în perioada crizei provocate de Covid, în special prin donațiile de vaccinuri. În continuare, primele măsuri din cadrul Planului de Redresare Economică se vor materializa în scurt timp, odată cu debursarea grantului de 36 milioane de euro, prin programele de suport bugetar, pentru a sprijini eforturile autorităților pentru combaterea consecințelor provocate de pandemie. Republica Moldova poate conta pe asistența UE în calea sa de reforme și redresare, care să aducă cetățenilor rezultate tangibile”.

Oficialii au avut o întâlnire cu autoritățile Republicii Moldova dedicată oportunităților oferite de asistența  UE („proiecte reprezentative”), ce urmează a fi alocată țării. Misiunea de nivel înalt a inclus și o vizită la proiecte finanțate de Uniunea Europeană în Strășeni, fiind prezentate rezultate concrete în beneficiul cetățenilor țării și abordarea Echipa Europa a Uniunii Europene și a Statelor sale membre.

 

SURSA: Comunicat de presa, SERVICIUL DE PRESĂ AL DELEGAȚIEI UNIUNII EUROPENE ÎN REPUBLICA MOLDOVA