Să trăim ca-n Europa!

Reformarea Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară este crucială, analiză

Reformarea Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară este crucială, analiză

25/03/2016
|
0 Comments
|

Comitetul Naţional de Stabilitate Financiară, oficiul însărcinat cu coordonarea instituţiilor responsabile de stabilitatea sectorului financiar, se confruntă în prezent cu mari probleme de guvernanţă, cauzate de afiliere politică puternică şi mandat neclar, transformându-se astfel într-o parte a problemei, în soluţionarea crizei bancare. Concluzia aparţine experţilor de la Echipa Economică Germană şi Expert-Grup, care au analizat şi au elaborat un plan de reformare a acestei instituţii. Potrivit analizei, reformarea Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară este crucială pentru prevenirea potenţialelor crizelor financiare, transmite IPN.

Experţii concluzionează că CNSF necesită a fi reformat deoarece aproape jumătate din membrii săi sunt afiliaţi politic. În plus, CNSF a funcţionat – de facto – ca un organ, mai curând, de aplicare a legii, decât ca o platformă de comunicare, astfel ameninţând independenţa Băncii Naţionale. Pe lângă aceasta, instituţia a avut un mandat neclar, în condiţiile în care multe din activităţile CNSF-ului se suprapun cu responsabilităţile membrilor. În cele din urmă, acesta funcţionează ca o instituţie de gestionare a crizelor, cu un accent limitat pe prevenirea crizelor.

Potrivit autorilor analizei, reformarea CNSF trebuie să se axeze pe un număr mai mic de membri, o expunere politică scăzută şi o relevanţă strictă în vederea stabilităţii financiare. În opinia autorilor, acesta trebuie să includă şefii Băncii Naţionale, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Ministerului Finanţelor şi Fondului de Garantare a Depozitelor. Secretariatul ar trebui să fie asigurat de către BNM, iar preşedintele acestuia trebuie să aibă o importanţă simbolică, conducerea fiind preluată în baza principiului de rotaţie anuală de către fiecare membru.

Adrian Lupuşor, director executiv al Expert-Grup şi unul din autorii analizei, spune că este important ca CNSF să aibă un mandat clar definit fără nici o suprapunere cu responsabilităţile instituţiilor membre. Acesta nu trebuie să fie un organ de decizie, ci mai degrabă o platformă de comunicare şi coordonare a acţiunilor între membri, focusându-se mai degrabă pe prevenirea, decât pe combaterea crizelor sistemice.

sursa: ipn.md