Să trăim ca-n Europa!

Reacția MAEIE la deschiderea de către Rusia a reprezentanței oficiale a Transnistriei la Moscova

MAEIE

Reacția MAEIE la deschiderea de către Rusia a reprezentanței oficiale a Transnistriei la Moscova

24/01/2019
|
0 Comments
|

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene solicită, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Moscova, clarificarea statutului fundaţiei pentru dezvoltarea relaţiilor sociale şi culturale “Transnistria”, inaugurată zilele trecute.

Chișinăul face referire la mai multe declarații ale liderilor de la Tiraspol, care îi oferă noii structuri statut de „reprezentanţă diplomatică”, dar și la titulatura de „reprezentanţă oficială” care e trecută pe frontispiciul organizaţiei.

Într-un comunicat de presă, Ministerul de Externe atrage atenţia asupra faptului că statutul de „reprezentanţă oficială” are semnificaţie definitorie pentru contextul relaţiilor diplomatice, în aşa fel fiind adus un prejudiciu relaţiilor bilaterale moldo-ruse. Astfel de acţiuni subminează suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, iar MAEIE aminteşte că în favoarea respectării principiilor amintite mai sus, conducerea Federaţiei Ruse s-a pronunţat deschis şi univoc în repetate rânduri.

Astfel, MAEIE face apel la autorităţile Federaţiei Ruse să asigure respectarea deplină a cadrului legislativ intern şi cel internaţional deopotrivă, în lumina discuţiilor petrecute, pentru a evita orice confuzii şi speculaţii în măsură să prejudicieze relaţiile bilaterale dintre cele două țări.
Sursa: radiochisinau.md