Europa Liberă a solicitat reacția Uniunii Europene la declarațiile făcute la Moscova de președintele Igor Dodon, care a vorbit despre ceea ce consideră a fi neajunsurile Acordului de Asociere dintre R. Moldova și UE. Iată ce i-a răspuns Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvânt a șefei politicii externe a UE Frederica Mogherini, corespondentului nostru Rikard Jozwiak:
„Acordul de Asociere, inclusiv partea lui comercială, este baza principală a relațiilor UE cu R. Moldova și oferă un cadru legal puternic legăturilor noastre politice și comerciale. Cum se știe, el a intrat în vigoare și este implementat cu rezultate pozitive pentru ambele părți, iar profunzimea relațiilor UE cu Moldova este demonstrată de asemenea de alte înțelegeri-cadru importante, de pildă cele referitoare la mobilitatea cetățenilor. Contactele noastre cu autoritățile moldovene sunt dedicate continuării implementării cu succes a acestui Acord, spre binele cetățenilor moldoveni. Aceasta este tot ce pot spune în acest stadiu. Desigur, așteptăm cu nerăbdare vizita președintelui (Igor) Dodon la Bruxelles în viitorul apropiat.”
Sursa: europalibera.org