Să trăim ca-n Europa!

Prima reuniune a Sub-comitetului de asociere pe comerț și dezvoltare durabilă RM-UE s-a desfășurat la Chisinau

Prima reuniune a Sub-comitetului de asociere pe comerț și dezvoltare durabilă RM-UE s-a desfășurat la Chisinau

07/07/2015
|
0 Comments
|

Ministerul Economiei a organizat, astăzi, prima reuniune a Sub-comitetului de asociere pe comerț și dezvoltare durabilă Republica Moldova-Uniunea Europeană. Reuniunea a fost co-prezidată din partea Moldovei de viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, iar din partea UE de către Nikolaos Zaimis, Şef-adjunct al Unității pentru comerţ şi dezvoltare durabilă, sistemul generalizat de preferinţe. Părțile au făcut schimb de informații în domeniul comerțului și dezvoltării durabile, au discutat despre progresele înregistrate în implementarea prevederilor Acordului şi care sunt următoarele acțiuni ce urmează a fi întreprinse.

Octavian Calmâc a subliniat importanța implementării Acordului de Liber Schimb RM-UE pentru mediul de afaceri din țara noastră, remarcând rezultatele pozitive în domeniul exportului pe piața UE. De la semnarea Acordului datele statistice indică o creștere de 16% a volumului de export, în această perioadă, iar în 2015 au fost valorificate în proporție de 80% cotele la cereale. Totodată, în primele 5 luni ale anului 2015 ponderea exporturilor pe piața UE a reprezentat 64,6%, iar a importurilor din UE în Moldova 47,7%. Nikolaos Zaimis a salutat faptul că efectele semnării Acordului s-au resimțit într-un timp relativ scurt, menționând că de obicei rezultate vizibile se înregistrează abia după primul an de la intrarea în vigoare a Acordurilor de comerț liber. Totodată, în cadrul primei reuniuni s-a discutat despre importanța implicării societății civile în procesul aplicării dispozițiilor europene în domeniul dezvoltării durabile și comerțului, luându-se în considerare impactul asupra mediului, sferei sociale și economice. Totodată părțile prezente au adoptat 2 decizii ce stabilesc regulile procedurale și lista experților privind comerțul și dezvoltarea durabilă din cadrul sub-comitetului.

Sursă: Serviciul de Comunicare și Relații Publice al Ministerului Economiei al RM