Să trăim ca-n Europa!

Președintele României anunță un nou pachet de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova

Președintele României anunță un nou pachet de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova

29/12/2020
|
0 Comments
|

Un nou pachet de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova a fost anunțat de președintele României, Klaus Iohannis, aflat în vizită la Chișinău. Potrivit șefului statului român, prin acest pachet de sprijin, România are în vedere „încheierea cât mai rapidă al celui de-al șaselea Protocol adițional la Acordul bilateral privind grantul nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro, vizând prelungirea valabilității Acordului și extinderea domeniilor de cooperare”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă comun cu președintele Maia Sandu, transmite IPN.

Potrivit lui Klaus Iohannis, astfel vor putea fi continuate și extinse programele bilaterale de asistență, va putea fi susținut procesul de vaccinare anti-COVID-19 a cetățenilor moldoveni, prin furnizarea până la 200 de mii de doze de vaccin și trimiterea la Chișinău, în etapa imediat următoare, a unei echipe de experți români care să ajute la pregătirea strategiei de vaccinare.

România va furniza medicamente, echipamente medicale și de protecție pentru îngrijirea pacienților bolnavi de COVID-19. De asemenea, Ministerul Apărării Naționale din România va realiza transferul către Republica Moldova a unei donații separate de echipamente și medicamente destinate combaterii pandemiei.

Totodată, va acorda agricultorilor moldoveni un ajutor extern de aproximativ 6 mii de tone de motorină. Va continua sprijinul pentru societatea civilă și mass-media din Republica Moldova, prin realizarea, în 2021, a unei noi contribuții financiare, cel puțin echivalente cu cea efectuată în noiembrie 2020 –  250 de mii de euro.

„Vom iniția o cooperare aprofundată pe linia justiției și a luptei anticorupție”, a declarat președintele României. Prin noul pachet de sprijin se are în vedere semnarea cât mai rapidă a Protocolului de cooperare în domeniul educației pentru perioada 2021-2025, care va permite susținerea procesului de învățământ din Moldova, precum și acordarea de locuri de studii în învățământul preuniversitar și superior de stat.

Președintele român spune că a luat notă de faptul că, la 22 decembrie, în Republica Moldova, s-a aprobat inițierea negocierilor pentru Acordul cu privire la recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice și științifico-didactice și speră că semnarea acordului să se realizeze cât mai repede.

Klaus Iohannis spune că a convenit cu Maia Sandu că este importantă continuarea proiectelor comune de interconectare strategică în domenii cum energie, infrastructură, comunicații. El a mai declarat că România acordă o relevanță majoră reglementării conflictului din regiunea transnistreană, cu respectarea integrității teritoriale și a suveranității Republicii Moldova, fără afectarea viitorului său european.

Klaus Iohannis este primul șef de stat venit în Republica Moldova după preluarea de către Maia Sandu a atribuțiilor prezidențiale.

SURSA: ipn.md