Să trăim ca-n Europa!

Președintele Consiliului European, Charles Michel, punctează actualitatea valorilor de la baza Declarației Schuman și eficacitatea lor de a menține soliditatea UE în situații de criză

Președintele Consiliului European, Charles Michel, punctează actualitatea valorilor de la baza Declarației Schuman și eficacitatea lor de a menține soliditatea UE în situații de criză

09/05/2020
|
0 Comments
|

Cooperarea și solidaritatea, valori de bază ale Declarației Schuman, sunt extrem de relevante chiar și după 70 de ani, iar acestea vor garanta succesul european al ieșirii din criza fără precedent generată de noul coronavirus, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel, cu prilejul Zilei Europei, sărbătorită anual la 9 mai.

„Pacea, cooperarea, solidaritatea stau la baza Declarației Schuman de acum 70 de ani. Și acum 70 de ani, aceasta a devenit inima proiectului european, care, așa cum a prezis Robert Schuman, nu s-a construit dintr-o dată, fiind un proces permanent în desfășurare”, a transmis Charles Michel.

În acest sens, înaltul oficial european a subliniat actualitatea valorilor Declarației Schuman, la 70 de ani după exprimarea lor, și eficacitatea acestora de a menține soliditatea proiectului european, precum și de a garanta evoluția acestuia în perioade de grea încercare pentru Uniunea Europeană, cum este cazul crizei de sănătate și socioeconomice generate de pandemia de coronavirus:

„Încredea, dialogul și voința de a trage laolaltă oricând este necesar sunt valorile de bază ale proiectului european. Și încă o dată, valorile exprimate de Schuman sunt relevante și astăzi, într-un moment în care Uniunea Europeană și întreaga lume se confruntă cu o amenințare extrem de serioasă, cu o criză fără precedent ca amploare și gravitate. Cooperarea, solidaritatea și disponibilitatea de a coopera și de împărtăși aceleași valori vor garanta succesul european”.