Să trăim ca-n Europa!

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, participă în premieră la Forumul Economic Mondial de la Davos

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, participă în premieră la Forumul Economic Mondial de la Davos

16/01/2023
|
0 Comments
|

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa, în perioada 17-19 ianuarie, la Forumul Economic Mondial de la Davos, anunță președinția de la Chișinău într-un comunicat.

În cadrul evenimentului, care va avea loc la Davos, în Elveția, Maia Sandu se va întâlni cu lideri mondiali și oficiali de nivel înalt din mai multe țări, dar și cu reprezentanți ai mediului de afaceri, mai precizează Administrația Prezidențială de peste Prut.

Cea de-a 53-a reuniune a forumului, a cărei tematică este “Cooperarea într-o lume fragmentată”, va aborda mai multe subiecte, printre care modalitățile de rezolvare a actualelor crize energetice și alimentare, dar și potențiale soluții pentru riscurile geopolitice actuale, inclusiv cele din regiunea noastră.

Organizat în mod tradiţional în luna ianuarie a fiecărui an, Forumul de la Davos a avut ultima ediţie cu participare fizică pe timp de iarnă în anul 2020, cu puţin timp înaintea declanșării pandemiei COVID-19.

Ediţia din 2021 s-a desfăşurat online, iar cea din 2022 a fost mutată din ianuarie în luna mai, din cauza unui nou val de infectări.

De altfel, la ediția de anul trecut Republica Moldova a fost reprezentată de premierul Natalia Gavrilița, fiind primul șef de guvern al R. Moldova invitat la această reuniune.

SURSA: caleaeuropeana.ro