Comentând discursul preşedintelui Comisiei Europene, Mark Rutte a declarat că el nu este aşa de romantic ca Jean-Claude Juncker, scrie Telegraaf.nl.
Premierul olandez, Mark Rutte, a apreciat o serie de propuneri bune în discursul despre Starea Uniunii ţinut miercuri de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, precum încheierea de noi acorduri comerciale sau atenţia acordată problemei muncitorilor detaşaţi din Europa de Est. De asemenea, el a apreciat faptul că nu vor exista un buget şi un parlament al Zonei Euro. Rutte a primit, însă, cu mai puţin entuziasm declaraţia lui Juncker privind aderarea rapidă a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.
“Nu în acest moment. Suntem împotrivă. Sunt încă prea multe temeri privind controlul frontierelor și corupția”, a răspuns Mark Rutte, rugat să comenteze afirmaţia lui Jean-Claude Juncker privind primirea celor două state în Schengen.
Olanda, care s-a opus şi până acum aderării României şi Bulgariei la acest spaţiu, nu este singura care respinge declaraţiile lui Juncker pe acest subiect.
Şi ministrul german de Interne a declarat joi că nu e de acord cu intrarea rapidă a celor două ţări în Schengen. Autorităţile de la Bucureşti, în schimb, se pregătesc de o nouă ofensivă privind aderarea.
Salutând susţinerea CE pentru aderarea României la Schengen şi reamintind că putem contribui mai bine la reforma Spaţiului din interior, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a explicat joi, într-o conferinţă de presă, că, de trei săptămâni, a reorganizat la nivelul sistemului de gestiune a Afacerilor Europene din România grupurile de lucru privind Schengen.
“România începe în acest sens o nouă organizare a proiectului nostru de aderare la Spaţiul Schengen, putem chiar vorbi de o nouă ofensivă în marginea acestei idei că, într-adevăr, este un drept, nici măcar nu vorbim aici de alte avantaje”, a spus Negrescu.
Oficialul a mai spus că sunt avute în vedere întrevederi cu oficiali din Franţa, Germania şi Olanda, state reticente când vine vorba de primirea României şi Bulgariei în Schengen.
Sursa: euroactiv.ro