Să trăim ca-n Europa!

Premierul Estoniei, Juri Ratas, a demisionat pe fondul unor acuzații de corupție aduse partidului său

Premierul Estoniei, Juri Ratas, a demisionat pe fondul unor acuzații de corupție aduse partidului său

13/01/2021
|
0 Comments
|

Premierul Estoniei, Juri Ratas, şi-a anunţat miercuri demisia, după ce formațiunea sa politică, Partidul de Centru, a fost acuzat de fapte de corupție, transmite presa străină și Agerpres.

Ratas a explicat că vrea să îşi asume responsabilitatea politică şi să permită clarificarea acuzaţiilor.

„În politică, trebuie făcute alegeri foarte dificile pentru a rezolva situații dificile. Astăzi am luat o decizie bazată pe valori, de a demisiona din funcția de prim-ministru al Republicii Estonia într-o situație care a apărut. Această decizie a fost luată în cadrul întâlnirilor cu consiliul de administrație al Partidului Centrului Estonian și al grupului Riigikogu și cu colegii săi cei mai apropiați. Cu siguranță ar exista soluții diferite, dar doar una dintre ele părea corectă”, a scris pe contul de Facebook premierul în funcție Juri Ratas.

 

Autorităţile judiciare din Estonia au declanşat anterior o anchetă în ce priveşte un împrumut de stat pentru un proiect imobiliar, conform procurorului general Taavi Pern.

Patru persoane au fost arestate marţi. Printre suspecţi se află secretarul general a Partidului de Centru, un consilier al ministrului finanţelor şi un dezvoltator imobiliar care a făcut frecvent donaţii acestei formaţiunii, aflată la rândul său sub suspiciune ca entitate juridică.

Potrivit procurorului general, nu există totuşi motive de a crede că Juri Ratas a avut cunoştinţă despre această afacere.

Ancheta a fost declanşată în urma unui împrumut de aproape 40 milioane de euro acordat de agenţia guvernamentală de creditare Kredex în vara trecută pentru un proiect imobiliar la Tallinn, o decizie despre care se spune că a fost precedată de acorduri neautorizate.

SURSA: caleaeuropeana.ro