Să trăim ca-n Europa!

Polonia îşi prezintă noul guvern

Polonia îşi prezintă noul guvern

10/11/2015
|
0 Comments
|

Proaspătul premier polonez Beata Szydlo (PiS) a anunţat, în prezenţa preşedintelui formaţiunii naţional-conservatoare “Lege şi Justiţie” Jaroslaw Kaczynski, componenţa noului cabinet de la Varşovia. Guvernul urmează să fie învestit pe 12 noiembrie.
Din noul Executiv vor face parte câţiva economişti apreciaţi, ca Mateusz Morawiecki (ministru al Dezvoltării Regionale), Pawel Szalamacha (ministrul Finanţelor) sau simpatica Anna Stezynska (ministrul Digitalizării). În plan intern, discuţii a generat nominalizarea lui Zbigniew Ziobro la funcţia de ministru al Justiţiei. Între 2005 şi 2007 Ziobro a mai deţinut conducerea aceluiaşi minister, dar a pierdut credit din cauza retoricii sale tăioase şi a manierei dure de a face politică în domeniu.
Viitorul şef al diplomaţiei poloneze este Witold Waszczykowski – un diplomat cu experienţă. Absolvent al Universităţii din Oregon, fost ambasador la Teheran şi adjunct în Ministerul Afacerilor Externe, Waszczykowski s-a profilat ca reprezentant al ţării la NATO şi negociator în cadrul discuţiilor privind amplasarea scutului anti-rachetă american în Polonia.
Noul ministru de Externe propus este sceptic în privinţa strânsei cooperări la nivel politic a ţării sale cu Germania. De curând, într-un interviu, Witold Waszczykowski dezaproba atitudinea fostului ministru de resort Radoslaw Sikorski: “Sikorski crede că o strânsă cooperare cu Germania ne-ar putea apropia de nucleul decizional al UE, dar este o greşeală. În ce decizii suntem noi implicaţi? În cele privind soluţionarea conflictului ruso-ucrainean? Sau în cele legate de construirea gazoductului Nordstream 2? În rezolvarea crizei refugiaţilor? Cu siguranţă, nu!”
Witold Waszczykowski
Ulterior, Waszczykowski şi-a îndulcit puţin declaraţiile: “Dorim să ne reprezentăm propriile interese şi sperăm la compromisuri”, subliniind – în repetate rânduri – că economiile celor două state vecine trăiesc “în simbioză”.
“Nu este vorba despre deteriorarea relaţiilor cu Germania. Am spus mereu că suntem interesaţi să menţinem bunele relaţii cu Republica Federală, fiindcă este o colaborare benefică în plan economic pentru noi.”
Teoria conspiraţiei
Însă cele mai multe controverse le-a generat numirea lui Antoni Macierewicz în fruntea Ministerului Apărării. Pentru adversarii naţional-conservatorilor, alegerea sa este un semn clar de revenire la politica anilor 2005-2007. În perioada respectivă, politica guvernului Jaroslaw Kaczynski se concentra pe anihilarea duşmanilor reali sau imaginari ai statului, pe combaterea presupuselor conspiraţii. Macierewicz a devenit cunoscut atunci ca responsabil al guvernului cu Serviciul Militar de Informaţii – un presupus bastion al vechii mafii comuniste.
Pe vremea când PiS se afla în opoziţie, Macierewicz a primit funcţia de preşedinte al Comisiei de anchetă privind incidentul aviatic de la Smolensk. Un for PiS care concura cu instituţiile statului şi care a pus la îndoială raportul anchetei oficiale privind prăbuşirea aeronavei în care se afla preşedintele Lech Kaczynski. Politicianul nominalizat la cârma Ministerului Apărării nu exclude nici în ziua de azi posibilitatea ca fratele preşedintelui PiS şi delegaţia aflată în avion să fi căzut pradă unui atentat.

Accidentul aviatic de la Smolensk
Atenţia sa se concentrează asupra Rusiei. Nu demult Macierewicz a criticat Germania în chestiunea refugiaţilor. “Doamna Merkel este cea care i-a invitat pe aceşti oameni în Germania, iar acum vrea să arunce şi pe umerii altor europeni consecinţa neglijenţei sale.”
O decizie bună
Reacţii pozitive au apărut în urma numirii politicianului PiS Konrad Szymanski ca ministru al Afacerilor Europene. Figură marcantă în domeniul politicii energetice şi unul dintre cei mai bine cotaţi europarlamentari polonezi, Szymanski este considerat candidatul ideal pentru acest post. “Are relaţii la Bruxelles, e omul compromisurilor, a fost o decizie bună alegerea lui. Pentru Berlin cu siguranţă va fi un partener de dialog binevenit”, afirmă Agnieszka Lada de la think-thank-ul ISP din Varşovia.
În orice caz, disponibilitatea de compromis nu înseamnă şi că Szymanski nu ştie să critice. Ultima oară a avut vorbe aspre la adresa preşedintelui Parlamentului European Martin Schulz, care a ameninţat că ţărilor care vor refuza să preia refugiaţi le vor fi tăiate din fonduri.
Agnieszka Lada vede în alcătuirea guvernului Szydlo următoarea problemă: “Nu e limpede în ce măsură anumiţi miniştri vor acţiona independent şi care va fi linia adoptată în politica externă, în ce măsură îi coordonează şeful formaţiunii, Jaroslaw Kaczynski. Această politică va fi cu siguranţă axată pe protejarea intereselor Poloniei – aşa cum le percepe PiS. Trebuie să ne aşteptăm la schimbări comparativ cu politica de până acum a guvernului PO (Platforma Civică)”, consideră experta.
Sursa: DW