Să trăim ca-n Europa!

Pavel Filip, la întrevederea cu Jean-Claude Juncker: Autorităţile de la Chişinău pledează pentru dinamizarea parteneriatului RM – UE

Pavel Filip, la întrevederea cu Jean-Claude Juncker: Autorităţile de la Chişinău pledează pentru dinamizarea parteneriatului RM – UE

29/11/2016
|
0 Comments
|

Priorităţile de dezvoltare a Republicii Moldova şi importanţa parteneriatului de cooperare cu Uniunea Europeană au fost principalele subiecte abordate la întrevederea de astăzi a Premierului Pavel Filip cu Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Întâlnirea a avut loc cu ocazia vizitei oficiale a şefului Cabinetului de miniştri la Bruxelles.

În cadrul dialogului, Prim-ministrul a dat asigurări că atât Guvernul, cât şi coaliţia majoritară din Parlament, este determinată să continue cursului european al ţării noastre şi să implementeze reformele asumate. Totodată, Pavel Filip a spus că s-a reuşit revenirea la un ritm normal în relaţiile RM – UE şi autorităţile de la Chişinău vor depune eforturi pentru dinamizarea parteneriatului în continuare.

„Vom aprecia susţinerea dumneavoastră pentru solicitarea Republicii Moldova de a beneficia de asistenţă macrofinanciară din partea Uniunii Europene. Această asistenţă este complementară programului agreat cu FMI şi ne va permite să construim o economie prosperă și să revenim în fruntea țărilor Parteneriatului Estic”, a menţionat Pavel Filip.

Totodată, Premierul a reiterat că investigarea fraudei bancare constituie una dintre prioritățile Cabinetului de miniştri şi toți cei implicați urmează să fie sancționați conform legii. În context, Pavel Filip a spus că, datorită măsurilor întreprinse pe parcursul anului curent, s-a reuşit consolidarea cadrul instituţional necesar pentru asigurarea independenței justiției, lupta cu corupţia, reforma procuraturii.

La rândul său, Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a apreciat realizările Guvernului de la Chişinău, inclusiv în implementarea Foii de parcurs. În acelaşi timp, Jean-Claude Juncker a subliniat importanța unei abordări complexe în consolidarea eficienţei instituţionale a Republicii Moldova, care să genereze schimbări pozitive în viața cetățenilor.

Oficialii au avut, de asemenea, un schimb de opinii privind măsurile de consolidare a societăţii şi reglementarea diferendului transnistrean.

Sursa: gov.md