Să trăim ca-n Europa!

Parlamentul a denunțat în sesiune trecută opt acorduri încheiate pe platforma CSI

Parlamentul a denunțat în sesiune trecută opt acorduri încheiate pe platforma CSI

12/08/2023
|
0 Comments
|

Opt acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI) au fost denunțate de Parlamentul Republicii Moldova în cadrul sesiunii de primăvară 2023. Acordurile țin de domeniile energetic, educațional, protecției muncii, standardizării, lichidării consecințelor situațiilor excepționale și comerțul liber.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului, participarea Republicii Moldova în angajamentele sau proiectele CSI devine irelevantă în contextul parcursului european al țării noastre.

Printre acordurile denunțate figurează Convenția cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale CSI, Acordul care prevede crearea și activitatea Teleradiocompaniei Interstatale „MIR” sau Acordul cu privire la interacțiunea în domeniul preîntâmpinării și lichidării consecințelor situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen. De asemenea, a fost denunțat Acordul cu privire la colaborarea în domeniul protecției muncii, Acordul cu privire la promovarea unei politici coordonate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării și Acordul cu privire la susținerea și dezvoltarea micului antreprenoriat în statele membre ale CSI.

Ultimele două documente denunțate de Parlament, în ședinței de încheiere a sesiunii de primăvară, au fost Acordul de colaborare pentru formarea spațiului unic (comun) educațional în cadrul Comunității Statelor Independente și Acordul privind barierele tehnice în zona comerțului liber.

Potrivit legislativului, alte șase proiecte de denunțare a acordurilor cu CSI sunt înregistrate în Parlament și urmează a fi examinate de deputați.

În luna mai curent, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a solicitat Guvernului inițierea procedurii regulamentare de retragere a Republicii Moldova din Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente.

SURSA: antocorupție.md