Să trăim ca-n Europa!

Oettinger, apărat de CE după ce a călătorit cu avionul unui om de afaceri apropiat Kremlinului

Oettinger, apărat de CE după ce a călătorit cu avionul unui om de afaceri apropiat Kremlinului

18/11/2016
|
0 Comments
|

CE și-a afirmat susținerea pentru comisarul Gunther Oettinger, după ce acesta a fost criticat pentru o călătorie efectuată cu avionul privat al unui om de afaceri german considerat ca fiind un apropiat al Kremlinului: Nu e conflict de interese.

Comisarul european pentru Economie și Societatea Digitală, germanul Günther Oettinger, și omul de afaceri Klaus Mangold – german şi el, dar consul onorific al Rusiei – au călătorit împreună, pe 18 mai, la Budapesta cu avionul privat al celui din urmă, relatează AFP şi DPA, preluate de Agerpres.

Potrivit declarațiilor oferite atât de acest comisar cât și de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, scopul deplasării la Budapesta a fost participarea la o conferință, iar cum programul curselor aeriene nu i-ar fi permis să ajungă la timp la întâlnirea cu premierul ungar Viktor Orban, Oettinger a acceptat propunerea lui Mangold de a călători împreună cu avionul privat al acestuia.

“Se întâmplă frecvent”
Conform regulilor Comisiei Europene, oficialii acestei instituții nu pot primi cadouri a căror valoare este mai mare de 150 de euro, costul acelui zbor fiind cu mult peste o asemenea sumă. Dar în acest caz “nu vorbim despre un cadou” și nici despre “un conflict de interese”, pentru că astfel de lucruri “se întâmplă frecvent”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt Margaritis Schinas.

“Vorbim despre un mijloc de transport (…) Este acest lucru acceptabil? Eu zic că da”, a continuat el, precizând, totodată, că președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este de partea lui Oettinger în acest caz. În ceea ce privește “relația dintre Guvernul ungar și proprietarul avionului, nu sunt în măsură să vă ajut”, a mai spus purtătorul de cuvânt al CE.

Cât despre Klaus Mangold, conform declarațiilor date agenției DPA de către doi eurodeputați din grupul Verzilor, acesta a deținut un post de conducere în compania Daimler, iar în prezent conduce o companie germană de consultanță și este un intermediar important între mediul de afaceri german și politicieni ruși.

Era timp suficient

EurActiv.com notează însă că există şi o altă variantă a evenimentelor. Iniţial, informaţia a fost publicată de jurnalistul EUobserver Eszter Zalan, căruia János Lázár, şeful de cabinet al premierului ungar, Viktor Orban, i-a spus că Oettinger a fost invitat cu “săptămâni înainte” de 18 mai, astfel că a avut suficient timp la dispoziţie pentru a-şi rezerva un zbor. Vizita oficială a lui Oettinger la Budapesta a fost trecută pe agenda Comisiei Europene publicată pe 13 mai.
Mangold conduce de mai mulţi ani Ost-Ausschuss, o asociaţie care reprezintă companii germane care fac afaceri în Rusia. Presa germană a relatat că are relaţii bune cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Numele lui Klaus Mangold nu apare în Registrul de Transparenţă al UE.
Totodată, întâlnirea lui Oettinger cu omul de afaceri nu a fost anunţată pe agenda lui, iar CE susţine că nici nu era obligat să o semnaleze.

Mangold este consilier al Guvernului de la Budapesta, calitate în care a fost rugat de Executivul ungar să ajute la organizarea unor conferinţe despre digitalizare, dar şi a vizitei comisarului, conform Reprezentanţei Permanente a Ungariei la UE.
Mai mult, Guvernul ungar ar fi cel care a sugerat ca cei doi să vină împreună la Budapesta, cu avionul privat al omului de afaceri.

Un comisar buclucaş

Comisarul Oettinger este renumit pentru gafele sale şi declaraţiile nefericite. El a ieșit în evidență și la sfârșitul lunii trecute, când a susținut un discurs în care a criticat “impunerea” căsătoriilor între homosexuali și a vorbit despre chinezi cu ochii “oblici”. Acuzat de rasism în urma acestor afirmații, el și-a cerut scuze.
În urma demisiei bulgăroaicei Kristalina Gheorghieva, Gunther Oettinger va prelua postul de comisar european pentru Buget.

Sursa: euroactiv.ro