Să trăim ca-n Europa!

Odobescu: Obiectivul nostru este să promovăm lansarea negocierilor de aderare cu Republica Moldova până la sfârșitul anului

Odobescu: Obiectivul nostru este să promovăm lansarea negocierilor de aderare cu Republica Moldova până la sfârșitul anului

28/07/2023
|
0 Comments
|

România sprijină Republica Moldova și Ucraina în procesul de aderare la Uniunea Europeană, obiectivul fiind lansarea negocierilor de aderare a ambelor state până la sfârșitul acestui an. Declarația a fost făcută de către ministrul român de Externe, Luminița Odobescu pentru RFI. Oficiala a precizat că Bucureștiul se implică atât la nivel politic, cât și tehnic, în acest proces.

Ministrul român de Externe, Luminița Odobescu, a apreciat eforturile importante făcute atât de Republica Moldova cât și de Ucraina în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

”Vreau să subliniez eforturile pe care ambele state, în condiții dificile, le-au făcut pentru implementarea reformelor și pentru implementarea recomandărilor Comisiei Europene. Acest lucru a fost recunoscut recent inclusiv de către Comisia Europeană și de către statele membre. Este foarte important să subliniem acest lucru, pentru că vorbim aici de reforme legislative, vorbim de reforme administrative extrem de importante, într-o perioadă dificilă pentru ambele state”, a menționat Luminița Odobescu.

Totodată, șefa diplomației române a subliniat și rolul Bucureștiului, atât la nivel politic cât și tehnic, pentru ca negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina să înceapă până la sfârșitul acestui an.

“Obiectivul nostru este de a lansa negocierile de aderare cu ambele state până la sfârșitul acestui an și evident, România este implicată activ de la cel mai înalt nivel, vorbim aici de demersuri politico-diplomatice, dar și de demersuri la nivel tehnic de sprijin al acestor state pentru implementarea reformelor, astfel încât sperăm noi să reușim până la sfârșitul anului în ceea ce privește lansarea negocierilor de aderare la UE” a punctat oficiala.

Amintim că Republica Moldova alături de Ucraina a primit statutul de țară candidată pentru aderare la data de 23 iunie 2022. Pentru începerea negocierilor propriu-zise pentru aderarea la comunitatea europeană este nevoie de îndeplinirea celor 9 condiționalități formulate de Comisia Europeană. Patru dintre ele țin de reforma justiției, iar celelalte se referă la lupta împotriva corupției, lupta împotriva crimei organizate, precum și la fortificarea capacităților administrative de aderare la UE.

Primul raport privind progresele obținute a fost prezentat la Bruxelles în luna aprilie. Raportul final va fi elaborat în lunile următoare, iar autoritățile speră ca până la sfârșitul acestui an, țările blocului comunitar să aprobe deschiderea negocierile de aderare.

SURSA: rfi.ro