Să trăim ca-n Europa!

O revizuire așteptată: Comisia Europeană vede cea mai mare creștere a PIB din UE în România

O revizuire așteptată: Comisia Europeană vede cea mai mare creștere a PIB din UE în România

09/11/2016
|
0 Comments
|

Comisia Europeană a revizuit în urcare cu un punct procentual, la 5,2%, estimările referitoare la creșterea economiei românești în acest an.

Creșterea produsului intern brut din România este cea mai mare așteptată la nivelul Uniunii Europene, cu peste un punct procentual peste cea preconizată în Irlanda sau Malta, de 4,1%.

În întregul bloc comunitar. creșterea economică este estimată la 1,8% în acest an și 1,6% în 2017.
Ritmul de creștere al economiei românești va încetini anul viitor la 3,9%,din nou cel mai ridicat din UE, potrivit prognozei de toamnă a Comisiei Europene, publicată miercuri. În prognoza de primăvară, Comisia vedea o creștere a PIB de 3,7% pentru 2017.

„Creșterea reală a PIB este în prezent una din cele mai mari din UE și este preconizat să rămână robustă în următorii ani, sprijinită de relaxarea fiscală și majorările de salarii. Inflația este de așteptat să crească pe măsură ce efectele precedentelor reduceri de taxe vor dispărea. Deficitul guvernamental este estimat să crească considerabil din cauza reducerilor de taxe și majorărilor de salarii în sectorul public”, se arată în raportul Comisiei, potrivit Agerpres.

Politicile pro-ciclice vor duce, în opinia Executivului european, la creșterea semnificativă a deficitului bugetar din cauza reducerilor de taxe și a majorării cheltuielilor. Conform noilor estimări, deficitul public ar urma să crească în 2016 până la 2,8% din PIB, de la 0,8% din PIB în 2015, urmând să continue să se deterioreze până la 3,2% din PIB în 2017 și să rămână la acest nivel și în 2018, plecând de la ipoteza că politicile nu vor modifica.

„Această prognoză nu ia în calcul noile inițiative legislative care sunt analizate în prezent de Parlament. Acestea includ o creștere semnificativă a pensiilor, o reducere de 5% a contribuțiilor sociale și eliminare a aproximativ 100 de taxe și impozite. Aceste inițiative reprezintă principalul risc în jos la adresa prognozei fiscale”.

Potrivit prognozelor CE, deficitul de cont curent al României ar urma să se dubleze în acest an, ajungând la 2,2% din PIB, de la 1,1% din PIB în 2015. Deficitul de cont curent va continua să crească în următorii doi ani la 2,6% din PIB în 2017 și 2,8% din PIB în 2018.

În ceea ce privește inflația, CE estimează că aceasta va ajunge la minus 1% în 2016, față de minus 0,4% cât estima în primăvară. În schimb, prognoza de inflație pentru 2017 a CE a fost revizuită semnificativ în sus până la 1,8%, de la minus 0,6% în primăvară, Executivul comunitar apreciind că presiunile inflaționiste se acumulează ca urmare a dispariției efectelor precedentelor reduceri de taxe, a cererii interne solide și a creșterii salariilor. În consecință, în 2018 inflația medie anuală în România ar urma să ajungă la 2,9%, față de 2,5% cât estima în primăvară.

Sursa: euroactiv.ro