Să trăim ca-n Europa!

Ajutorul din partea NATO împotriva COVID-19 a ajuns la Chișinău

Ajutorul din partea NATO împotriva COVID-19 a ajuns la Chișinău

29/03/2021
|
0 Comments
|

O aeronavă a Forțelor Aeriene Române, care a adus ajutor umanitar pentru Republica Moldova din partea NATO, a aterizat în această seară pe aeroportul din Chișinău. Lotul constă din 100.000 de măști în valoare de 190 mii de dolari, comunică MOLDPES.

Lotul de ajutor a fost întâmpinat pe aeroport de Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, consilierul prezidențial Ala Nemerenco și reprezentanți ai Ministerului Sănătății.

„Cetățenii Republicii Moldova trebuie să simtă că suntem solidari cu dumnealor atât pe platforma europeană, cât și pe platforma NATO. Mulțumesc și eu țărilor care au contribuit la fondul fiduciar al NATO, datorită cărora au fost cumpărate aceste ajutoare, în primul rând Luxemburgului și Norvegiei. Sunt mândru de forțele armate române că au putut să realizeze acest transport atât de repede”, a spus diplomatul român.

Și consilierul prezidențial Ala Nemerenco a mulțumit NATO pentru solidaritatea și ajutorul în lupta cu pandemia. „Acesta este al doilea lot dintr-un ajutor umanitar important. Este un echipament foarte sigur, de bună calitate și vine la timp pentru a suplini necesitățile sistemului medical”, a opinat Nemerenco.

Aceasta este cea de-a doua parte a asistenței umanitare oferite țării noastre de NATO pentru combaterea pandemiei. Prima parte a fost livrată în luna februarie.

SURSA: MOLDPRES