Să trăim ca-n Europa!

NATO se mută într-o clădire nouă

NATO se mută într-o clădire nouă

08/01/2017
|
0 Comments
|

În 2017, cei peste patru mii de angajaţi ai NATO vor ocupa o somptuoasă clădire, construcţia căreia a costat un miliard de euro, relatează Mesager.
De aproape jumătate de veac de când centrul politic şi administrativ se află la Bruxelles, în faţa acestuia se află şi cele 28 de drapele ale statelor membre. Până nu demult, tot aici se afla şi emblema organizaţiei. În luna mai sculptura din oţel, ce are o înălţime de şapte metri, a fost mutată vis-a-vis. Şi asta pentru că sediul cartierului general se va muta într-o clădire nouă, care este aproape gata.

Centrul de presă seamănă mai degrabă cu o redacţie imensă, unde jurnaliştii pregătesc o parte dintre reportajele sau ştirile care apoi sunt difuzate la televiziunile din întreaga lume.

John, de exemplu, vine la cartierul general de aproape 20 de ani. Mai întâi a activat în calitate de secretar, iar acum scrie împreună cu soţia sa pentru o agenţie de ştiri din Ucraina. „O ştire despre securitatea naţiunilor o poţi scrie din orice colţ al lumii, nu poţi face acest lucru însă de acasă. Odată ce ai venit aici, interacţionezi direct cu oamenii şi cu alţi jurnalişti care au experienţe diferite. De când vin aici am reuşit să cunosc fiecare colţ al sediului, dar şi sute de oameni din diferite ţări ale lumii, de la care am învăţat multe”, spune John Jeffrey, jurnalist.

Pe lângă conferinţe, jurnaliştii au acces şi în săli, ce sunt de-a dreptul legendare. De exemplu în ianuarie 1994 a fost examinată iniţiativa Parteneriatului pentru Pace, program la care Republica Moldova a aderat şi prin intermediul căruia în Moldova sunt implementate mai multe proiecte, cum ar fi cel de evacuare a deşeurilor periculoase.

Există şi o sală unde se va reuni Consiliul Nord-Atlantic. Cei 28 de membri au dreptul să-şi exprime liber punctul de vedere la masa de discuţii. Atunci când în joc sunt puse chestiuni legate de securitatea altor state decât cele membre, reuniunea are loc în format lărgit, la care va participa şi Moldova.

În 1997, pentru o coordonare cât mai eficientă, a fost constituită Misiunea Republicii Moldova pe lângă NATO. Funcţia de şef al Misiunii este exercitată de către ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Belgiei, Iurie Reniţă.

Unele întrevederi sunt cu camera deconectată. Acestea nu că vor să tăinuiască ceva, ci mai degrabă au misiunea de a lărgi orizontul de abordare a unor teme pentru jurnalişti. Aşa că în acest caz, operatorul trebuie să rămână după uşă sau să intre fără cameră, pentru că începe întrevederea.

Este un loc special pentru că acolo se întâlnesc practic în fiecare zi, reprezentaţii celor 28 de state membre. Tot în această clădire îşi au sediile delegaţiile celor 28 de state membre, dar şi partenerii – aşa cum este Moldova.

Republica Moldova are statut de ţară-parteneră, însă relaţiile cu NATO evoluează. Un pas important în acest sens a fost la sfârşitul lunii noiembrie, atunci când premierul Pavel Filip şi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, au semnat la Bruxelles acordul privind deschiderea biroului NATO la Chişinău.

Sursa:trm.md